Săgeata Năvodari ar putea juca sâmbătă cu juniorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Jucătorii și-au reziliat contractele, dar echipa nu s-a desființat

Săgeata Năvodari ar putea juca sâmbătă cu juniorii

Sport 28 Noiembrie 2014 / 00:00 897 accesări

Fără sprijin financiar din partea autorităților locale, divizionara secundă Săgeata Năvodari se află în „moarte clinică”, dar se agață de ultimele speranțe pentru a rămâne în viață. Protestele jucătorilor, care nu și-au primit salariile în ultimele trei luni au tensionat atmosfera, iar după întâlnirea desfășurată miercuri între componenții lotului și viceprimarul Florin Chelaru, alături de câțiva consilieri locali, s-a luat decizia ca toate contractele să fie reziliate, urmând ca echipa să fie retrasă din campionat. Drept urmare, președintele clubului, George Poștaliu le-a înmânat fotbaliștilor hârtii prin care era anunțați de încetarea angajamentelor, dar și de faptul că-și pot depune memorii la Federația Română de Fotbal pentru a-și cere restanțele financiare. Drept urmare în cursul serii de miercuri, dar și pe parcursul zilei de ieri, jucătorii au părăsit orașul, singurul blocat la Năvodari fiind brazilianul Vagner, care nu are încă biletul de avion pentru a se întoarce acasă. „Ni s-au dat actele de reziliere, pentru a putea depune memorii, în cazul în care clubul merge mai departe. Nu înțelegem, pentru că la întâlnirea de miercuri ni s-a spus că se caută o soluție pentru a ne achita o parte din restanțe și echipa să nu se desființeze. Zece minute mai târziu, viceprimarul l-a sunat pe președintele clubului și l-a anunțat că se închide clubul. Nu am primit niciun ban, nici noi, nici personalul administrativ”, a spus căpitanul formației din Năvodari, Apostol Muzac.

SE JOACĂ SÂMBĂTĂ?

În ciuda deciziilor luate în ultimele zile, există șanse ca Săgeata să dispute meciul cu Rapid CFR Suceava, programat mâine, de la ora 11.00, pe teren propriu, în etapa a 16-a a Ligii a II-a la fotbal. Astfel, conducerea clubului nu a înștiințat oficial Federația Română de Fotbal privind eventuala retragere din campionat, iar personalul administrativ de la stadion a pregătit terenul pentru joc. Cum jucătorii au părăsit însă echipa, gruparea de pe litoral ar urma să se prezinte la meci cu juniorii, evitând astfel excluderea din campionat. Conform regulamentului, la două neprezentări, federația retrage dreptul de participare, iar năvodărenii ar mai avea de disputat o partidă oficială în acest an, săptămâna viitoare, la Bacău. „Nu am trimis nicio hârtie la federație, iar în proporție de 90 de la sută meciul cu Suceava nu se va disputa. Există însă șanse să jucăm, dacă se vor găsi cei 7.200 de lei pentru a achita baremul de arbitraj. Mai mult, jocul ar putea să se desfășoare fără să plătim arbitrii, dar nu vom mai fi programați pentru etapa următoare. Trebuie să luăm o hotărâre până vineri, la ora 12.00”, a anunțat George Poștaliu.

Taguri articol


12