Salarii de mizerie şi pentru medicii de familie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sănătate pe… nimic

Salarii de mizerie şi pentru medicii de familie!

Sănătate 21 Septembrie 2010 / 00:00 10859 accesări

Medicii de familie din România se plâng şi ei de salariile mizerabile cu care sunt nevoiţi să trăiască, un medic cu peste două mii de pacienţi pe listă rămânând, în mână, cu aprox. 250 de euro. „Avem cheltuieli uriaşe, plătim statului sume importante, impozite peste impozite şi alte dări, la care se adaugă, mai nou, şi plata drepturilor de autor. Mergem lunar şi ne plătim aceşti bani. Apoi, mai avem şi lefurile angajaţilor”, a spus Leila Memet, medic primar medicină de familie din Constanţa. Ea precizează că, în ciuda tuturor afirmaţiilor potrivit cărora medicii de familie câştigă bine, realitatea este cu totul alta. Şi plăţile nu se opresc aici. De asemenea, doctorii de familie îşi cumpără singuri tipizatele necesare pentru desfăşurarea activităţii medicale. „Cei care au centrale montate în cabinete, cele mai multe amenajate în apartamente de bloc, plătesc întreţinerea ca la un butic. Nu e corect, sunt o grămadă de bani”, spune medicul de familie.

NICIO GRATUITATE. Dr. Memet s-a arătat nemulţumită şi de faptul că medicii de familie nu au nicio facilitate acordată de către stat în ceea ce priveşte acordarea asistenţei medicale. „Chiar dacă lucrăm în sistemul de sănătate suntem, în calitate de pacienţi, ca oricare. Ne plătim toate analizele, consultaţiile medicale, investigaţiile imagistice. Nu avem nicio reducere, nimic”, spune medicul, dând exemplul salariaţiilor din alte domenii care au unele avantaje. „De exemplu, familiile celor care lucrează la CFR au călătorii gratuite, cei care lucrează sau au lucrat la Romtelecom au abonamentele gratuite”, spune medicul. Nici când vine vorba de acordarea unor reţete compensate sau gratuite medicii de familie nu sunt trataţi preferenţial, „regimul” de asigurat fiind acelaşi.

NU-ŞI PERMITE APARATE. Deşi în multe state ale UE, medicii de familie au în dotarea cabinetelor medicale fel şi fel de aparate, de la ecograf, EKG şi până la defibrilatoare, medicii de familie din România nu-şi permit să-şi achiziţioneze nici măcar un ecograf mai puţin performant. „Sunt colegi care au reuşit să se specializeze şi pe ecografie. însă nu au bani să-şi cumpere un ecograf pentru a-l folosi în ajutorul pacienţilor, pentru a-şi exercita profesia în totalitate. Aşa că ne trimitem bolnavii la specialişti, astfel că ei se tot plimbă pe drumuri în aflarea unui diagnostic cert”, mai completează dr. Memet. Ea consideră că dacă statul ar deconta unele servicii medicale care s-ar putea realiza în cabinetele medicilor de familie, cu siguranţă unele cheltuieli din Sănătate s-ar mai reduce. Pacienţii nu ar mai da năvală în unităţile de primire ale urgenţelor din cadrul spitalelor, unde un tratament scoate din “buzunarul” statului cu mult mai mult.



Ştiri recomandate

12