Scandal cu împușcături în parcarea clubului Ego din Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandal cu împușcături în parcarea clubului Ego din Mamaia

Eveniment 16 August 2019 / 10:43 2567 accesări
sursa foto: a1.ro

sursa foto: a1.ro

Un bărbat a tras focuri de armă în aer, vineri, într-o altercaţie produsă în faţa clubului Ego, situatîn nordul stațiunii Mamaia, iar un altul a fost rănit, după ce a fost lovit de maşina cu care cei implicaţi voiau să fugă. Potrivit martorilor incidentului, scandalul ar fi pornit între patru persoane şi agenţii de pază ai clubului.

Vineri dimineață, în jurul orei 6.20, o patrulă mixtă format din poliţişti din cadrul secției din stațiunea Mamaia și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“, aflată în timpul serviciului, a observant mai multe persoane alergând. Chestionate, Acestea au explicat că în zona Clubului Ego din stațiune s-a derulat un conflict violent.

Ajunşi în zona indicată, polițiștii au identificat un bărbat care acuza dureri şi prezenta o hemoragie. Echipa mixtă a chemat în sprijin un echipaj medical. Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, dr. Claudia Tatarici, pacientul rănit, în vârstă de aprox. 30 de ani, prezenta traumatism cranian facial și traumatism toracic. După ce i s-a acordat primul ajutor la fața locului, acesta a fost transportat la spitalul județean de către un echipaj SMURD. După investigațiile medicale, pacientul a rămas la camera de resuscitare, unde în urma stării de agitație, a fost sedat.

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că în faţa clubului ar fi avut loc o altercaţie între mai multe persoane, în urma căreia bărbatul transportat la spital ar fi fost lovit în zona feţei și, ulterior, accidentat de un autoturism cu care mai multe persoane ar fi fugit.

De asemenea, poliţiştii au constatat că una dintre persoanele implicate ar fi tras mai multe focuri de armă, cu un pistol cu muniţie neletală.

Imediat au fost instituite filtre rutiere, iar după aproximativ o jumătate de oră de la incident, polițiștii din Năvodari au identificat şi oprit în trafic autoturismul căutat.

Potrivit IPJ Constanţa, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.



Ştiri recomandate

12