Schweinsteiger a semnat un contract pe trei sezoane cu Manchester United

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal internațional

Schweinsteiger a semnat un contract pe trei sezoane cu Manchester United

Sport 14 Iulie 2015 / 00:00 503 accesări

Bastian Schweinsteiger, mijlocaşul echipei Bayern Munchen, a semnat un contract pe trei sezoane cu Manchester United, a anunţat, ieri, gruparea engleză, pe site-ul oficial. Schweinsteiger, în vârstă de 30 de ani, a jucat în peste 500 de meciuri şi a marcat de 70 de ori pentru Bayern Munchen, începând din noiembrie 2002. Schweinsteiger are 111 selecţii pentru naţionala Germaniei, fiind unul dintre căpitanii campioanei mondiale en titre. „Am preţuit fiecare moment petrecut la Bayern Munchen, a fost o călătorie incredibilă şi nu am luat uşor decizia de a pleca. Manchester United este singura echipă pentru care aş fi părăsit Bayern. Sunt pregătit pentru această nouă provocare”, a declarat Schweinsteiger.

„DIAVOLII ROȘII” L-AU TRANSFERAT ȘI PE SCHNEIDERLIN

Și Morgan Schneiderlin, mijlocaşul echipei Southampton, va evolua la formaţia Manchester United, el urmând să se alăture grupării lui Louis van Gaal în stagiul de pregătire din SUA. Schneiderlin a semnat un contract pe patru sezoane, plus opţiune pentru încă un an. În vârstă de 25 de ani, Schneiderlin avea contract cu Southampton până în 2017, echipă perntru care a evoluat în 253 de meciuri şi a marcat de 15 ori de la debutul său din 2008. Internaţionalul francez are nouă prezenţe în naţionala Franţei. „Sunt foarte încântat că voi juca la Manchester United. Nu a fost o decizie greu de luat. Am petrecut şapte ani fericiţi la Southampton şi mereu această echipă va rămâne în sufletul meu”, a declarat Schneiderlin. Jucătorul francez este al patrulea transfer făcut de Manchester United în această vară, după Bastian Schweinsteiger, Matteo Darmian şi Memphis Depay.

Taguri articol


12