Sebastian Gima, campion naţional la Under 10

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Sebastian Gima, campion naţional la Under 10

Sport 09 Iulie 2012 / 00:00 925 accesări

Constănţeanul Sebastian Gima a confirmat încă o dată statutul de mare speranţă a tenisului de câmp constănţean, câştigând, sâmbătă, titlul de campion naţional la categoria sub 10 ani. Sportivul legitimat la LPS “Nicolae Rotaru” şi pregătit de Daniel Dragu a avut un parcurs perfect la Campionatele Naţionale Individuale de vară rezervate juniorilor under 10 ani, care s-au desfăşurat la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti. Micuţul tenisman constănţean a avut o misiune cu atât mai dificilă cu cât nu a fost cap de serie, chiar dacă a fost clasat multă vreme pe primul loc la categoria sa de vârstă, întrucât a ales să participe în ultimele luni la turnee de categoria 12 ani. În finală, Sebastian Gima s-a impus în disputa cu Nimrod Nemeş (Sănătatea Oradea), cu 5-7, 6-2, 6-2.

Constănţeanul este la a doua performanţă importantă consecutivă, după ce a jucat şi finala la Smirka Bowl, unul dintre cele mai puternice concursuri din Europa la under 10, desfăşurat în Croaţia. Sebastian Gima i-a învins pe Samuele Pieri (Italia), cu 4-0, 4-2, Samuel Pate (Slovenia), cu 5-4, 4-2, Mikolaj Lorens (Polonia), cu 4-0, 4-0 şi Viktor Jovic (Emiratele Arabe Unite), cu 4-2, 2-4, 10-3, cedând în ultimul act în duelul cu Goran Zivotic (Serbia), cu 0-4, 5-3. În această săptămână, proaspătul campion naţional va participa la Sport Palace Cup, turneu de categoria a treia, rezervat juniorilor sub 12 ani şi găzduit de localitatea bulgară Sliven. La startul întrecerii mai sunt prezenţi patru sportivi constănţeni: Ştefan Paloşi (LPS “Nicolae Rotaru”, antrenor Ionuţ Brătulescu), Alexander Gima (LPS “Nicolae Rotaru”, antrenor Daniel Dragu), Ramona Eva Chivu (LPS “Nicolae Rotaru, antrenor Ionuţ Brătulescu) şi Sabina Dadaciu (LPS “Nicolae Rotaru, antrenor Ionuţ Brătulescu).



12