Senatorii au epuizat bugetul pentru deplasări externe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Senatorii au epuizat bugetul pentru deplasări externe

Politică 21 Octombrie 2018 / 17:09 662 accesări

Senatorii au cheltuit în acest an aproape două milioane de lei pe deplasările externe, dublu faţă de anul trecut, astfel încât au epuizat bugetul pentru acest an. Conducerea Senatului a decis să taie din cheltuieli, astfel că nu mai aprobă toate vizitele. Spre exemplu, doi senatori din România ar fi trebuit să participe peste o săptămână la monitorizarea alegerilor prezidenţiale din Georgia, dar, având în vedere că fondurile s-au epuizat, s-a renunțat la această idee. Chestorul Senatului Tanczos Barna a atras atenţia în şedinţa Biroului Permanent din 15 octombrie că senatorii rămân fără bani pentru deplasări. După ce au ajuns la concluzia că trebuie să taie cheltuielile, membrii conducerii Senatului au discutat despre fiecare memorandum pentru aprobarea de deplasări, astfel că pentru unele vizite a fost redus numărul participanţilor, urmând să plece doar un reprezentant fără staff, a fost amânată o decizie privind participarea la Adunarea Parlamentară a NATO care se va desfăşura în Canada, deplasare care ar costa 96.000 de lei, iar în alte cazuri s-a ajuns la concluzia că s-ar putea renunţa la vizită.

Taguri articol


12