Serviciile bancare, reclamate tot mai des!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Serviciile bancare, reclamate tot mai des!

Social 17 Martie 2009 / 00:00 615 accesări

De la începutul anului, peste 800 de reclamaţii au ajuns la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), toate vizînd creşterea dobînzilor la credite şi modificarea clauzelor contractuale fără înştiinţare în prealabil. „Trebuie să analizăm fiecare plîngere în parte, pentru a vedea unde a fost încălcată legislaţia şi unde este vorba despre vina consumatorului, în caz că acesta nu a citit cu atenţie ce semnează. Sînt situaţii în care este vina băncii, atunci cînd introduce, ulterior încheierii creditului, comisioane noi şi majorări nejustificate, şi situaţii în care omul a acceptat de bună voie o dobîndă variabilă”, a apreciat şeful Direcţiei de Integrare Europeană din ANPC, Mihail Meiu. La începutul anului 2009, ANPC a demarat o campanie de informare a populaţiei sub deviza „Nu semna cu ochii închişi!”, pentru a reduce numărul de cazuri în care românii se angajează la un credit bancar fără a cunoaşte toate condiţiile contractului. Potrivit lui Meiu, anul trecut, peste 4.000 de consumatori au depus plîngeri la ANPC legate de serviciile bancare. În 2008, totalul reclamaţiilor înregistrate de ANPC a fost de aprox 52.000, peste jumătate dintre ele fiind rezolvate în favoarea consumatorilor. „Nu avem o evidenţă în acest moment a reclamaţiilor primite de la clienţii băncilor din Constanţa. Imediat ce le-am primit, noi am trimis reclamaţiile la sediul ANPC, acolo existînd sediile centrale ale băncilor, de acolo venind politica băncilor, deci verificările se impuneau să fie efectuate la sediile de la Bucureşti”, explica, nu de mult, directorul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Constanţa, ing. Gheorghe Trandafir.



12