Severin propune reducerea ariei imunităţii prezidenţiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Severin propune reducerea ariei imunităţii prezidenţiale

Politică 02 Iunie 2007 / 00:00 674 accesări

Deputatul PSD Adrian Severin, directorul Institutului Social-Democrat “Ovidiu Şincai”, a recomandat, vineri, PSD, să iniţieze un moratoriu pentru stabilitatea politică a României pe termen de şase luni, acest lucru presupunînd să nu intre la guvernare, dar să sprijine în Parlament actualul Guvern. În opinia deputatului, după referendum, PSD este un "jucător" pe scena politică, iar ceilalţi, Traian Băsescu, PNL şi PD sînt "ostatici". "Traian Băsescu este ostatic la Cotoceni, nu poate face nimic fără Parlament, PNL este ostatic la guvernare, pentru că nu poate ieşi fără pericolul de a dispărea ca actor politic relevant, iar PD este ostatic în opoziţie pentru că nu mai prezintă încredere pentru posibili aliaţi", a apreciat Severin. El a adăugat că Băsescu, împreună cu sprijinitorii săi parlamentari PD şi PLD, au şanse minime să demită Guvernul printr-o moţiune de cenzură, în absenţa unui acord cu PSD. Adrian Severin a mai apreciat că, după rezultatele referendumului, se impune modificarea Constituţiei în sensul introducerii republicii parlamentare, reducerii ariei imunităţii prezidenţiale şi adoptării unei legi care să incrimineze criticarea Parlamentului. Severin este de părere că trebuie luate măsuri pentru reducerea ariei imunităţii prezidenţiale deoarece nu este posibil ca fapte penale ale preşedintelui să rămînă neanalizate. El a adăugat că trebuie clarificate şi competenţele Curţii Constituţionale, deoarece în diferenţele de opinie între Parlament şi Curte, forul legislativ trebuie să aibă ultimul cuvînt. Deputatul PSD consideră că nu mai trebuie acceptată căderea în ochii opiniei publice a imaginii Parlamentului, arătînd că este necesară incriminarea prin legea a criticii la adresa Parlamentului, ca şi fascismul şi comunismul. În opinia lui Severin, parlamentarii pot fi criticaţi individual, dar nu şi instituţia Parlamentului, deoarece acest lucru constituie un pericol enorm pentru democraţie. Potrivit lui Severin, decizia de suspendare a lui Băsescu a fost justă, fezabilă, dar nu a fost durabilă şi nu a fost prudentă, în lipsa unei strategii de rezervă, de ieşire din criză.



12