Soborul Sfinţilor Trei Ierarhi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Soborul Sfinţilor Trei Ierarhi

Justiție 30 Ianuarie 2007 / 00:00 662 accesări

Creştinii ortodocşi îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie din Nazians şi Ioan Gură de Aur. Consideraţi „ctitori” ai creştinismului şi printre cele mai strălucite personalităţi care au condus Biserica lui Hristos, cei trei arhierei s-au făcut remarcaţi printr-o vastă operă teologică şi filosofică. Viaţa şi învăţăturile lor alcătuiesc un adevărat îndreptar al creştinismului, Sfinţii Trei Ierarhi fiind cunoscuţi şi ca patroni ai învăţămîntului teologic. Tradiţia religioasă spune că în vremurile împăratului Alexios Comnenul au apărut neînţelegeri între diferiţii teologi cu privire la cinstea acordată celor Trei Sfinţi Ierarhi. La scurt timp, cei trei sfinţi s-au arătat arhiereului Ioan, cel care păstorea cetatea Evhaitenilor. Atunci, sfinţii i-au spus l-au îndemnat pe prelat să ună capăt disputelor şi să decidă, de comun accord cu ceilalţi teologi, sărbătorirea lor într-o singură zi. Ioan Evhaitul a ascultat sfatul şi a făcut după cum porunciseră sfinţii. În stabilirea datei de prăznuire, ierarhul a plecat de la ideea că în această lună sînt prăznuiţi toţi cei trei sfinţi: Vasile cel Mare - 1 ianuarie, Grigorie - 25 ianuarie, iar Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie. Tocmai de aceea, Ioan Evhaitul a ales o dată de serbare comună pe 30 ianuarie. La Constanţa, unul dintre lăcaşurile de cult care poartă hramul Sfinţilor Trei Ierahi este situat în zona Cireşica. Hramul bisericii a fost dat de părintele Neagu Vechiu, fost slujitor la biserica Adormirea Maicii Domnului II, însă în alegerea ocrotitorului lăcaşului de cult s-a ţinut cont de amplasarea acestuia în apropierea Campusului universitar. Construcţia acestui aşezămînt în stil brîncovenesc a început în 1995, cînd a fost turnată fundaţia, tîrnosirea fiind săvîrşită de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, în anul 2003.

Taguri articol


12