Soţia primarului din Poarta Albă, judecată pentru evaziune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Afacere ilegală cu motorină

Soţia primarului din Poarta Albă, judecată pentru evaziune

Eveniment 24 Mai 2014 / 00:00 7476 accesări

Nicoleta Delicoti, soţia primarului comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru evaziune fiscală în formă continuată. Cauza a ajuns pe masa magistraţilor constănţeni după ce a fost disjunsă dintr-un dosar penal instrumentat de procurorii din Galaţi, ce a vizat firma-fantomă SC ADRAD & CLAUDIU SRL. În rechizitoriul întocmit de anchetatori se arată că Nicoleta Delicoti, reprezentantul legal al SC ZYX OIL SRL, a cumpărat, în perioada septembrie 2009 - ianuarie 2010, 432.000 litri de motorină de la SC ADRAD & CLAUDIU SRL. Oamenii legii au aflat că această societate, reprezentată de Adrian Salop, nu are ca domeniu de activitate comerţul cu produse accizabile, nu a avut niciun angajat, nu a funcţionat ca persoană impozabilă, nu a înregistrat nicio operaţiune derulată cu firma soţiei primarului şi, bineînţeles, nu a funcţionat la sediul declarat. Studiind documentele SC ZYX OIL SRL, procurorii au descoperit că firma a achiziţionat 12 cisterne cu motorină. În acelaşi timp, anchetatorii au constatat o serie de nereguli în actele care au vizat aceste tranzacţii. Astfel, foile de parcurs au fost completate parţial, nerezultând, aşa cum ar fi trebuit, locul plecării, distanţele parcurse sau cantitatea încărcată. Din documentele de însoţire a mărfii nu a rezultat nici dacă acciza a fost sau nu plătită. Totodată, Nicoleta Delicoti nu a făcut nici recepţia calitativă a mărfii. În timpul cercetării, şoferul care a efectuat aceste transporturi a declarat că a încărcat combustibilul din trei parcări de pe drumul care leagă municipiile Galaţi şi Brăila. El a precizat că încărcarea s-a făcut din cisternă în cisternă, „după ochi“, fără o măsurare exactă.

SECHESTRU În rechizitoriul trimis magistraţilor Tribunalului Constanţa, procurorul de caz arată că, în conformitate cu prevederile legale, „operatorii economici distribuitori şi comercianţi de produse energetice răspund pentru provenienţa nelegală a produselor deţinute“. În acelaşi timp, anchetatorii au reţinut şi faptul că Nicoleta Delicoti avea obligaţia de a înregistra şi evidenţia pentru plată atât acciza, cât şi TVA-ul şi impozitul pe profit pentru cele 12 cisterne cu motorină. În total, prejudiciul a fost estimat de procurorul de caz la 897.297 de lei. Pentru recuperarea lui, oamenii legii au instituit măsuri asigurătorii asupra unui motovrachier şi a unui tanc petrolier.

„ESTE O FĂCĂTURĂ!” Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, susţine că soţia lui este nevinovată. „Noi avem toate documentele legale. Ăia (n.r. - SC ADRAD & CLAUDIU SRL) nu au ţinut contabilitatea şi noi suntem de vină. Este o comandă politică! Este o făcătură! Problema dureroasă este că mai sunt încă 20 de firme din Constanţa care au lucrat cu firma aceea şi care au primit neînceperea urmăririi penale. La ei a fost în regulă, iar la noi, nu. Când am încheiat contractul erau foarte multe antrepozite fiscale. Reprezentantul firmei a venit la staţie cu o ofertă şi am vorbit cu el. Avea toate hârtiile... L-am verificat la Oficiul Registrului Comerţului şi figura cu toate actele în regulă. Am semnat contractul, iar apoi am ţinut legătura telefonic. Procurorul a scos un prejudiciu de 430.000 de lei, dar nu a fost mulţumit şi a cerut la Antifraudă să calculeze şi acciza. Am solicitat la Finanţe să îmi facă o decizie de impunere, dar au refuzat. Au spus că i-a ameninţat procurorul că îi arestează dacă îmi emit documentul“, a declarat primarul Vasile Delicoti.



12