Spectacole de weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spectacole de weekend

Cultură 21 Mai 2011 / 00:00 740 accesări

Teatrele constănţene au pregătit publicului de la malul mării o agendă de weekend atractivă, cu evenimente pe gustul iubitorilor de comedie, dar şi de operă sau balet. Teatrul de Stat Constanţa le propune spectatorilor, în această sâmbătă, de la ora 19.00, o... „Lună de miere” alături de trei actriţe appreciate: Georgiana Mazilescu, Luiza Toma şi Dana Dumitrescu. Piesa în regia lui Daniel Felsner are la bază un text de Gabriel Barylli, decorul şi costumele fiind semnate de Rodica Arghir.

Pe scena Teatrului de Stat este programată, duminică, de la ora 19.00, o altă piesă savuroasă, „Să ne răzbunăm, iubito!”, de Georges Feydeau. Spectacolul este realizat de Teatrul de Stat, în colaborare cu Fundaţia Fantasio, având regia şi adaptarea semnate de Felicia Dalu, iar scenografia de Mihai Pastramagiu. Din distribuţie fac parte: Maria Lupu, Mihai Sorin Vasilescu, Eugen Mazilu, Dan Cojocaru, Liliana Bărăscu/ Laura Iordan, Mirela Pană, Adrian Dumitrescu, Cosmin Mihale.

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” îi invită pe melomani, sâmbătă, la ora 19.00, în sala de spectacole, să se lase seduşi de muzica lui Gaetano Donizetti. Constănţenilor li se propune opera „Elixirul dragostei”, sub bagheta maestrului Radu Ciorei. Spectacolul, dinamic şi atractiv, îi va aduce în faţa publicului pe Doru Iftene, Roxana Bageac, Răzvan Pap, Cătălin Ţoropoc şi Mihaela Ionescu.

Regia artistică a spectacolului este semnată de Ognian Draganov din Bulgaria, asistent de regie este Răsvana Cernat, iar maestru de cor, Adrian Stanache. Scenografia poartă amprenta creativă a lui Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia fiind realizată de Fănica Lupu-Lieşti şi Rodica Raicu Uretu.

Duminică, la ora 19.00, constănţenii sunt invitaţi din nou în sala Teatrului „Oleg Danovski”, de această dată la… balet. Este vorba despre baletul neoclasic „Agon”, pe muzica lui Rene Aubry, care a avut recent premiera pe scena de la malul mării. Spectacolul are regia şi coregrafia semnate de Horaţiu Cherecheş, asistenţi de coregrafie fiind Monica Cherecheş şi Elisabeth Pândichi-Lux. Pe scenă vor putea fi urmăriţi: Amalia Mândruţiu, Irina Ganea Mihaiu, Kanoko Suzuki, Delia Luca, Laima Costa, Rie Aoyagi, Horaţiu Cherecheş, Adrian Mihaiu, Sergiu Dan, Mihai Pâslaru şi Claudiu Dan.



12