Stephen Hawking a avut un răspuns inedit pentru „Ice Bucket Challenge“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stephen Hawking a avut un răspuns inedit pentru „Ice Bucket Challenge“

Monden 30 August 2014 / 00:00 491 accesări

Astrofizicianul britanic Stephen Hawking, care suferă de maladia Lou Gehrig, pentru care se strâng bani cu ajutorul campaniei „ALS Ice Bucket Challenge“, a răspuns provocării într-un mod inedit: copiii săi au fost cei cărora li s-a turnat apă cu gheaţă pe cap. „Nu ar fi înţelept să mi se toarne apă rece pe cap... dar copiii mei, Robert, Lucy şi Tom, s-au oferit voluntari să accepte provocarea în locul meu”, a declarat astrofizicianul, care anul trecut a fost bolnav de pneumonie. Stephen Hawking a îndemnat oamenii să doneze către asociaţia MNDA, corespondentul britanic al asociaţiei ALS, care a iniţiat campania de strângere de fonduri, pentru a elimina „această boală teribilă”. Copiii săi au fost filmaţi în timp ce li s-a turnat apă cu gheaţă pe cap, iar Stephen Hawking i-a nominalizat mai departe pe Ian Blatchford, directorul Science Museum, pe Lord Sainsbury, directorul Universităţii Cambridge, şi pe directorul adjunct al acesteia, Sir Leszek Borysiewicz.

De la începutul campaniei „Ice Bucket Challenge“, asociaţia ALS a strâns 95 de milioane de dolari, iar asociaţia MNDA - peste trei milioane de lire sterline. Scleroza laterală amiotrofică sau boala Lou Gehrig se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, invalidantă și fatală, mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul. Cauzele maladiei sunt necunoscute, însă se ştie că circa 5-10% dintre bolnavi prezintă o formă moştenită a acesteia. Aproximativ 5.600 de noi cazuri ale maladiei sunt înregistrate în fiecare an în SUA, unde 30.000 de persoane suferă de această boală.

Taguri articol


12