Studenţii şi profesorii universitari cer retragerea proiectului de lege privind alegerea rectorilor pe viaţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Furtună în învăţămîntul superior

Studenţii şi profesorii universitari cer retragerea proiectului de lege privind alegerea rectorilor pe viaţă

Social 30 Octombrie 2007 / 00:00 567 accesări

Alianţa Naţională a Organizaţilor Studenţeşti din România (ANOSR) doreşte retragerea iniţiativei legislative care urmăreşte să introducă în legea învăţămîntului anumite prevederi care să permită alegerea rectorilor pe viaţă, considerînd aceste măsuri drept „comuniste”. Studenţii spun că dacă iniţiativa legislativă nu va fi retrasă din Parlament, vor trece la acţiuni “dure” şi nu exclud protestele de stradă. “Această iniţiativă poate avea efecte dezastruoase asupra vieţii academice româneşti”, a declarat, ieri, preşedintele ANOSR, Irina Tudor. Aceasta a precizat că dacă proiectul de lege va fi aprobat de Parlament, nu vor mai exista limite de vîrstă pentru deţinerea poziţiei de rector, iar această funcţie va putea fi deţinută de o persoană toată viaţa, după cum decide universitatea. “Aceste măsuri vor duce la decredibilizarea şi ineficientizarea sistemului, iar responsabilitatea publică a universităţii nu se va mai asigura”, a mai spus preşedintele ANOSR. În acest context, toate organizaţiile studenteşti membre ANOSR, din principalele 15 centre universitare ale ţării se solidarizează pentru a stopa “readucerea instituţiilor de învăţămînt superior pe linia principiilor comuniste, unde conducătorii sînt numiţi pe viaţă şi cu puteri nelimitate”, au mai spus studenţii.

Proiectul legislativ va fi dezbătut în Camera Deputaţilor în regim de urgenţă, astăzi, de la ora 14.00. Potrivit proiectului, actualele prevederi legislative, care impuneau pensionarea cadrelor didactice din funcţiile de conducere la 65 de ani, împiedicau, de fapt, universităţile de stat să ajungă la nivelul celor din Uniunea Europeană. Astfel, iniţiatorii proiectului de lege propun ca fiecare universitate să-şi stabilescă singură limita de vîrstă şi durata funcţiilor de conducere, ceea ce înseamnă că o persoană poate ocupa funcţia de rector pentru întreaga viaţă, dacă aşa decide universitatea. Iniţiativa legislativă propune uşurarea condiţiilor pentru obţinerea postului de conferenţiar universitar şi înfiinţarea postului de preşedinte al universităţii, care, printre altele, va avea dreptul de a semna facturi şi va fi ordonator de credite. De asemenea, proiectul prevede şi abrogarea prevederii din actuala Lege a învăţămîntului care stipulează că „ministrul Educaţiei îl poate suspenda din funcţie, din motive justificate, pe rectorul unei instituţii de învăţămînt superior, de stat sau particular, acreditate“. Sindicaliştii din educaţie se alătură şi ei protestului studenţilor. Reprezentanţii Federaţiei „Alma Mater” acuză faptul că iniţiativa legislativă depusă de grupul parlamentar conţine o serie de articole nefavorabile educaţiei.



12