Surprize mari în sferturi, la Melbourne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Australian Open

Surprize mari în sferturi, la Melbourne

Sport 22 Ianuarie 2014 / 00:00 590 accesări

Primele meciuri din sferturile de finală ale actualei ediţii de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, au adus câteva mari surprize. Astfel, în proba masculină de simplu, deţinătorul trofeului, Novak Djokovici, cap de serie nr. 2, a fost învins ieri, la capătul unei partide-maraton, de elveţianul Stanislas Wawrinka, al optulea favorit al competiţiei, cu 2-6, 6-4, 6-2, 3-6, 9-7, după patru ore de joc. Tenismenul sârb, care câştigase ultimele trei ediţii de la Melbourne, după ce se impusese în premieră în 2008, nu mai pierduse niciun meci la Australian Open din sferturile de finală ale ediţiei din 2010. În semifinale, Wawrinka va da piept cu cehul Tomas Berdych, cap de serie nr. 7, care a reuşit şi el să dea peste cap calculele hârtiei, învingându-l pe al treilea favorit, spaniolul David Ferrer, cu 6-1, 6-4, 2-6, 6-4. Berdych, finalist la Wimbledon în 2010, a devenit astfel al 23-lea jucător din era Open şi al doilea ceh, după Ivan Lendl, care a atins faza semifinalelor în toate cele patru turnee de Grand Slam.

MINUNEA BOUCHARD În proba feminină de simplu, Eugenie Bouchard, a 30-a favorită a competiţiei, a acces în semifinale, după o victorie surprinzătoare în disputa cu Ana Ivanovic (Serbia), cap de serie nr. 14, cu 5-7, 7-5, 6-2. În vârstă de 19 ani, Bouchard, care a câştigat turneul de junioare de la Wimbledon în 2012, a devenit prima jucătoare din Canada care ajunge în semifinale la Australian Open şi a doua sportivă din ţara sa care s-a calificat în penultimul act al unui turneu de Grand Slam, după Carling Bassett-Seguso, în 1984, la US Open. Ea se va lupta pentru un loc în finală cu Na Li, cap de serie nr. 4, învingătoare în faţa italiancei Flavia Pennetta, cap de serie nr. 28, cu 6-2, 6-2. În vârstă de 31 de ani, Na Li, care a devenit prima jucătoare din Asia câştigătoare a unei turneu de Grand Slam, la Roland Garros, în 2011, a mai jucat două finale la Australian Open, în 2011 şi 2013.

SPERANŢE PENTRU TECĂU Câştigător al probei de dublu mixt la Australian Open în urmă cu doi ani, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands, Horia Tecău speră să repete performanţa şi la actuala ediţie. Constănţeanul face pereche în acest an cu indianca Sania Mirza, cei doi fiind favoriţi nr. 6. Dublul româno-indian se duelează pentru un loc în semifinale cu perechea alcătuită din Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan) şi Julia Goerges (Germania), care a trecut în optimile de finală de favoriţii nr. 4, Max Mirnîi (Belarus) şi Andrea Hlavackova (Cehia), cu 6-3, 6-4.



12