Surprize uriaşe în ultima rundă din Grupa D

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / EURO 2016, Grupa D, etapa a 3-a

Surprize uriaşe în ultima rundă din Grupa D

Sport 22 Iunie 2016 / 00:36 1711 accesări
Ivan Perisic a adus victoria şi primul loc în Grupa D pentru Croaţia

Ivan Perisic a adus victoria şi primul loc în Grupa D pentru Croaţia

Înaintea ultimei etape, situaţia în Grupa D de la EURO 2016 părea liniştită, cu Spania lider cu punctaj maxim şi Turcia ocupând ultima poziţie, după o prestaţie modestă în primele două jocuri. Rezultatele înregistrate marţi seară au răsturnat clasamentul şi au oferit o confruntare-şoc în optimile de finală: Spania - Italia.

SPANIA - CROAŢIA 1-2 (Morata 7 / Kalinic 44, Perisic 87)

În meciul de la Bordeaux, campioana en titre a deschis scorul rapid prin Morata şi se pregătea să sărbătorească o nouă victorie, mai ales că de la croaţi lipseau vedetele Modric şi Mandzukic, ambii cu probleme medicale. Cu un minut înainte de pauză, Kalinic a inventat un călcâi şi a restabilit egalitatea, dar adevăratul cutremur avea să vină în repriza secundă. Mai întâi, Sergio Ramos a ratat o lovitură de pedeapsă acordată mult prea uşor, în min. 72, apoi, cu trei minute înainte de final, Perisic a dat lovitura pe contraatac şi a trimis Croaţia pe primul loc în grupă, iar pe Spania într-un duel cu Italia în optimi.

Au evoluat echipele - Croaţia (selecţioner Ante Cacic): Subasic - Srna (cpt.), Corluka, Jedvaj, Vrsaljko - Rog (82 Kovacic), Badelj - Perisic (90+4 Kramaric), Rakitic, Pjaca (90+2 Cop) - N. Kalinic; Spania (selecţioner Vicente Del Bosque): De Gea - Juanfran, Piqué, S. Ramos (cpt.), Jordi Alba - Fabregas (84 Alcantara), Busquets, Iniesta - D. Silva, Morata (67 Aduriz), Nolito (60 Bruno Soriano). Cartonaşe galbene: Rog, Vrslajko, Srna, Perisic. Partida a fost arbitrată de olandezul Bjoern Kuipers.

CEHIA - TURCIA 0-2 (Burak Yilmaz 10, Ozan Tufan 67)

Priviţi ca victime sigure în partida de la Lens, turcii au renăscut şi au obţinut o victorie uriaşă, care-i menţine în luptă pentru un loc în optimi. Golgheterul Burak Yilmaz a deschis scorul după doar zece minute, iar Ozan Tufan a marcat în repriza secundă golul care trimite Turcia peste Albania în clasamentul locurilor 3 in toate grupele. Succesul turcilor a consfinţit eliminarea Cehiei, dar şi calificarea Irlandei de Nord în optimi, din postura ocupantei locului 3 în Grupa C.

Au evoluat echipele - Cehia (selecţioner Pavel Vrba): Cech (cpt.) - Kaderabek, Hubnik, Sivok, Pudil - Plasil (90 Kolar), Darida, Pavelka (57 Skoda) - Dockal (71 Sural), Necid, Krejci; Turcia (selecţioner Faith Terim): Volkan Babacan - Gokhan Gonul, Mehmet Topal, Hakan Balta, Ismail Koybasi - Ozan Tufan, Selcuk Inan, Volkan Şen (61 Özyakup), Emre Mor (69 Olcay Şahan), Arda Turan (cpt.) - Burak Ylmaz (90 Tosun). Cartonaşe galbene: Plasil, Pavelka / Koybashi, Balta. Partida a fost arbitrată de scoţianul William Collum.

Rezultatele înregistrate în primele două runde - etapa 1: Turcia - Croaţia 0-1 (Modrić 41), Spania - Cehia 1-0 (Pique 87); etapa a 2-a Cehia - Croaţia 2-2 (Perisić 37, Rakitić 59 / Skoda 76, Necid 89-pen.), Spania - Turcia 3-0 (Morata 34, 48, Nolito 37).

Clasament GRUPA D

1. CROAŢIA 3 2 1 0 5-3 7

2. SPANIA 3 2 0 1 5-2 6

3. Turcia 3 1 0 2 2-4 3

4. Cehia 3 0 1 2 2-5 1

Citeşte şi:

Meciuri încinse în Grupa D

Spania, cea mai categorică victorie de la EURO 2016

Egal spectaculos între Cehia şi Croaţia

Taguri articol
FotbalEURO 2016SpaniaTurciaCehiaCroaţia


12