Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 20 Februarie 2009 / 00:00 500 accesări

Consiliu pentru avizarea proiectelor de peste 100.000 euro din IT

Premierul Boc a decis constituirea unui consiliu format din miniştri, pe care îl va conduce ca preşedinte şi care va aproba proiectele în valoare de peste 100.000 euro din domeniul comunicaţiilor, inclusiv a programelor de care vor beneficia companiile la care statul este acţionar unic sau majoritar. Consiliul, avînd ca obiectiv promovarea societăţii informaţionale în România, va aproba bugetele anuale pentru proiectele directoare din domeniu ale instituţiilor publice şi ale companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar unic sau majoritar, va aproba şi coordona proiectele în valoare mai mare de 100.000 euro, cu excepţia celor ale Ministerului de Externe care implică acţiuni de protecţie şi securitate a funcţionării echipamentelor de comunicaţii şi de procesare de date de la misiunile diplomatice şi va aviza strategiile de informatizare a ministerelor.

Demersuri pentru protejarea românilor din Italia

Guvernul a iniţiat demersuri prin Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei pentru protejarea românilor din Italia, considerînd totodată că infractorii trebuie pedepsiţi indiferent de origine etnică şi sperînd că autorităţile italiene vor respecta legile europene. “Infractorii nu au culoare politică sau naţionalitate şi trebuie sancţionaţi indiferent de origine etnică. Cetăţenii români nu trebuie însă blamaţi în bloc pentru faptele acestora şi sper ca emoţiile fireşti să nu copleşească factorul politic”, a spus, ieri, premierul Emil Boc. El a afirmat că speră ca autorităţile italiene să respecte legile europene în aceste cazuri.

“Corp de control al primului-ministru”

Prevederile Codului Muncii privind protecţia angajaţilor vor fi respectate în cazul funcţionarilor Corpului de Control aflaţi în incapacitate temporară de muncă sau în concediu pentru creşterea copilului, iar noii inspectori vor fi selectaţi prin concurs, cu un mandat limitat de cel al demnitarului. “Va fi un corp de control al primului-ministru, care vine şi pleacă cu primul-ministru. Voi face angajări pe bază de concurs la acest corp de control, din jurişti, economişti, oameni specializaţi pe administraţie publică şi care vor reprezenta interfaţa dintre primul-ministru şi diverse structuri ale statului”, a spus şeful Guvernului, Emil Boc. El a spus din nou că i se pare firesc ca un corp de control al primului-ministru să fie al premierului în exerciţiu şi nu al celui care a plecat.

Stănişoară participă la reuniunea miniştrilor NATO

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, a participat, ieri, la reuniunea informală a miniştrilor Apărării din ţările membre NATO, de la Cracovia. Potrivit MAp, pe parcursul reuniunii ce va continua şi astăzi, discuţiile miniştrilor Apărării se vor concentra asupra progreselor realizate pe linia transformării capacităţilor militare ale Alianţei, conform agendei stabilite la Summitul de la Bucureşti şi la ultimele reuniuni informale ale miniştrilor Apărării de la Londra şi Budapesta. Participanţii la reuniune vor analiza, de asemenea, aspecte privind operaţiunile militare în desfăşurare ale Alianţei din Afganistan şi Balcanii de Vest. Ministrul Stănişoară reaminteşte că miniştrii Apărării din statele membre NATO se reunesc în mod oficial, de regulă, de trei ori pe an, în cadrul unei reuniuni formale şi a două reuniuni informale. Reuniunile informale nu au o agendă fixă şi nu implică decizii oficiale, reprezentînd o oportunitate pentru miniştri de a discuta liber principalele probleme aflate pe agenda Alianţei. Întîlnirea de la Cracovia este ultima reuniune care are loc înaintea desfăşurării Summit-ului aniversar NATO de la Strasbourg/Kehl, eveniment care va marca 60 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord Atlantice, avînd un rol important în pregătirea acestuia.



12