Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 09 Februarie 2009 / 00:00 459 accesări

Germania - Demisia ministrului german al Economiei, respinsă

Partidul german CSU, membru al coaliţiei de guvernămînt conduse de cancelarul Angela Merkel, a refuzat oferta de demisie prezentată de ministrul Economiei, Michael Glos, a anunţat, sîmbătă seara, canalul public de televiziune ZDF. Glos ceruse să fie eliberat din funcţie, într-o scrisoare transmisă liderului CSU, Horst Seehofer, al cărui partid controlează Ministerul Economiei. Seehofer a respins oferta de demisie, asigurîndu-l pe Glos de încrederea sa şi cerîndu-i să rămînă în Guvern. În marea coaliţie de guvernare de la Berlin, formată din CDU, condus de Merkel, CSU şi partidul social-democrat SPD, portofoliile ministeriale sînt negociate între partide. Pentru a-şi justifica demisia, Glos a invocat vîrsta sa şi nevoia de reînnoire în cadrul CSU. ”Alegerile regionale de la sfîrşitul lunii septembrie 2008 din Bavaria, în urma cărora CSU a pierdut majoritatea absolută pe care o deţinea din 1962, demonstrează că alegătorii vor tot mai mult reînnoire, creativitate şi credibilitate”, afirmă Glos. În contextul crizei şi al unei economii fragilizate, în guvernul de coaliţie s-au acumulat, în ultimele luni, tensiuni între Ministerul Economiei, condus de un conservator care susţine reducerea impozitelor pentru susţinerea economiei şi Ministerul Finanţelor, condus de social-democratul Peer Steinbrueck.

Ecuador - Diplomat american, expulzat

Preşedintele ecuadorian, Rafael Correa, a ordonat, sîmbătă, expulzarea unui oficial al ambasadei SUA, pe care l-a acuzat că tratează Ecuadorul ca pe o colonie americană. ”Domnul Armando Astorga are 48 de ore pentru a-şi face bagajele şi a pleca din ţară. Aici nu acceptăm din partea nimănui să ne trateze ca pe o colonie”, a afirmat Rafael Correa, în cursul alocuţiunii televizate săptămînale. El l-a acuzat pe diplomatul american că a încercat să impună poliţiei ecuadoriene desemnarea comandantului unei unităţi de luptă împotriva contrabandei, în schimbul unui ajutor economic de 340.000 de dolari. ”Aici există suveranitate şi demnitate, păstraţi-vă banii murdari”, a adăugat Correa, apreciind că ”diplomatul american a dat dovadă de insolenţă”.

Spania - Violenţă urbană în Ţara Bascilor

Un autobuz a fost incendiat, iar un vagon al unui tren regional a fost avariat, vineri seara, în Ţara Bascilor, în urma unor acte de violenţă urbană atribuite tinerilor separatişti radicali, a anunţat, sîmbătă, Ministerul de Interne basc. Cu puţin înainte de ora 21.00 (22.00, ora României), la Renteria a avut loc o explozie de mică amploare, care a avariat un vagon al unui tren regional, care nu circula în momentul producerii incidentului. Explozia, care nu s-a soldat cu răniţi, a provocat spargerea unui geam al vagonului, iar poliţia a găsit la locul incidentului resturile unui dispozitiv incendiar. Ulterior, în jurul orei 21.45 (22.45, ora României), la Amurio, un grup de persoane i-a evacuat pe călătorii unui autobuz, după care a aruncat sticle incendiare asupra vehiculului, care a luat foc şi a ars în întregime. Actele de violenţă urbană – ”kale borroka”, în limba bască - sînt frecvente în Ţara Bascilor sau în Navarra, justiţia spaniolă afirmînd că majoritatea acestora sînt comise de tineri separatişti radicali, consideraţi drept ”grup de sprijin al organizaţiei basce ETA”. Acţiunile acestora se rezumă în general la atacuri cu proiectile incendiare şi acte de sabotare a simbolurilor statului spaniol sau a sediilor partidelor. Incidentele de vineri au avut loc cu trei săptămîni înaintea alegerilor regionale programate pentru data de 1 martie. Justiţia spaniolă analizează, în prezent, posibilitatea suspendării activităţii şi interzicerii D3M (Democraţia 3.000.000) şi Askatasuna, partide basce constituite pentru aceste alegeri şi bănuite că ar fi succesoare ale Batasuna, aripa politică a ETA, a cărei activitate a fost scoasă în afara legii.

Pakistan - Ostatic polonez decapitat

Trei reprezentanţi ai Mişcării Talibanilor Pakistanezi (TTP), grupare care are legături cu al-Qaida, au anunţat sîmbătă că militanţii acesteia l-au decapitat pe inginerul polonez răpit la sfîrşitul lunii septembrie în nord-vestul Pakistanului. ”Decapitarea a avut loc vineri seara”, a declarat Suhail Ahmed, liderul talibanilor pakistanezi care au jurat credinţă reţelei conduse de Osama ben Laden. Premierul polonez, Donald Tusk, a anunţat, sîmbătă după-amiază, că a primit confirmări neoficiale privind executarea inginerului Piotr Stanczak. Tusk declarase, vineri, că Guvernul de la Varşovia nu va plăti răscumpărare pentru eliberarea ostaticului. La scurt timp după anunţul premierului polonez, militanţii au decis să nu mai negocieze cu autorităţile poloneze. Execuţia a avut loc într-un district tribal din Waziristanul de Sud, bastion al grupării Baitullah Mehsud, a declarat un purtător de cuvînt al TTP. ”Dădusem guvernului pakistanez un ultimatum care expira vineri seara, deci l-am decapitat pe polonez”, a spus el, adăugînd că membrii grupării nu vor preda trupul neînsufleţit al ostaticului. Cei doi reprezentanţi ai TTP au afirmat că Stanczak a fost reţinut mult timp în regiunea Darra Adam Khel, oraş situat în apropiere de Peshawar, fiind transferat ulterior în districtul vecin, Orakzai, în valea Terra şi în Waziristanul de Sud. Un al treilea membru al grupului anunţase în cursul dimineţii că inginerul polonez a fost decapitat, în scurt timp urmînd să fie difuzată şi o înregistrare video a execuţiei.

Australia - Incendii de vegetaţie soldate cu aproape 100 de morţi

Incendiile de vegetaţie din sud-estul Australiei au provocat moartea a 96 de persoane, a anunţat, duminică după-amiază, poliţia locală. Bilanţul anterior, dat publicităţii în cursul zilei, indica moartea a cel puţin 84 de persoane. Incendiile care afectează Australia de mai multe zile sînt considerate cele mai grave înregistrate în istoria ţării. Autorităţile au afirmat că dispun de indicii conform cărora mai multe dintre incendii au fost provocate deliberat şi au avertizat că autorii riscă să fie puşi sub acuzare pentru omor.

Cuba - Tragedie feroviară

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 93 au fost rănite, sîmbătă, în urma coliziunii între două trenuri de pasageri în estul Cubei. Doi dintre răniţi au suferit fracturi craniene, iar alţi 69 au necesitat spitalizare. Accidentul s-a produs la Sibanicu, în provincia Camaguey. Guvernul cubanez a investit circa 500 de milioane de dolari pentru modernizarea reţelei feroviare, beneficiind de asistenţă din partea unor echipe tehnice chineze şi iraniene şi alocînd fonduri pentru repararea căilor ferate afectate de peste 15 ani de criză economică.

Brazilia - Avion prăbuşit

Cel puţin şase persoane au murit, sîmbătă seara, după prăbuşirea unui avion într-un afluent al Amazonului, în urma căreia alte patru persoane au supravieţuit, iar 16 sînt date dispărute, au anunţat serviciile locale de pompieri. Aparatul, un Embraer Bandeirante închiriat de compania privată braziliană Manaus Aerotaxi, avea la bord 24 de pasageri - printre care mai mulţi copii - şi doi membri ai echipajului, a declarat purtătorul de cuvînt al pompierilor din Manaus, capitala statului Amazonas. Avionul s-a prăbuşit sîmbătă după-amiază, în fluviul Manacapuru (afluent secundar al Amazonului), la aproximativ 80 de kilometri de Manaus. Purtătorul de cuvînt a declarat că încă nu au fost identificate cauzele accidentului, dar a precizat că pilotul a cerut autorizaţie pentru a efectua o aterizare de urgenţă pe pista din Manacapuru, însă în cele din urmă s-a prăbuşit în fluviu. Presa braziliană a afirmat că unul dintre supravieţuitori este un copil în vîrstă de 9 ani. Aparatul decolase din oraşul Coari, aflat în nordul Braziliei, îndreptîndu-se către Manaus, aflat la 400 de kilometri nord-est, însă condiţiile meteorologice nefavorabile de la destinaţie l-au determinat pe pilot să ceară autorizaţia de revenire pe aeroportul de plecare. La scurt timp după aceea, turnul de control a pierdut legătura cu avionul.

SUA - Panică pe Erie

O persoană a murit, iar alte aproape 150 au fost salvate, sîmbătă, pe lacul Erie din statul Ohio, după ce gheaţa a cedat, iar pescarii amatori aflaţi pe banchiza desprinsă de la mal au avut nevoie de intervenţia serviciilor de salvare, a anunţat garda de coastă americană. Ca urmare a creşterii temperaturii, gheaţa a cedat pe o distanţă de circa 13 kilometri şi s-a desprins de mal, pentru salvarea pescarilor fiind mobilizate poliţia, serviciile de pompieri şi grănicerii americani şi canadieni. Circa 145 de pescari amatori care se aflau pe gheaţă au fost salvaţi, a declarat William Mitchell, ofiţer al pazei de coastă americane. Un bărbat care a căzut în apa îngheţată a fost recuperat de serviciile de intervenţie, însă a murit la scurt timp după internarea în spital. O altă persoană, care a încercat să părăsească banchiza cu o maşină de teren, a fost recuperată din apă şi se află în afara oricărui pericol. Creşterea bruscă a temperaturii, care a determinat ruperea stratului de gheaţă, atrăsese numeroşi pescari amatori pe lacul Erie.

Madagascar - Incidente violente

Preşedintele malgaş, Marc Ravalomanana, a cerut, sîmbătă, reinstaurarea ordinii în Madagascar, după incidente violente între forţele de securitate şi opoziţia condusă de fostul primar al capitalei Antananarivo, soldate cu cel puţin 23 de morţi şi peste 80 de răniţi. Forţele de ordine au deschis focul asupra partizanilor primarului Andry Rajoelina, care anunţase crearea unei ”înalte autorităţi de tranziţie”, în vederea preluării puterii. Demonstranţii au încercat să ocupe palatul prezidenţial Ambohitsorohitra, unde se află şi biroul preşedintelui. Decesele înregistrate sîmbătă ridică la 91 numărul persoanelor care au murit în violenţele izbucnite la 26 ianuarie, în urma unui conflict între Andry Rajoelina şi preşedintele Ravalomanana. Cel puţin 20.000 de demonstranţi s-au adunat sîmbătă în Piaţa 13 mai, pentru a asista la un nou miting al opoziţiei, în cursul căruia primarul a anunţat crearea autorităţii de tranziţie. UE a apreciat vineri că în Madagascar nu este previzibilă o revenire la situaţia dinaintea crizei, din cauza problemelor profunde din societatea malgaşă, şi a lansat un apel la dialog. SUA au un punct de vedere asemănător. Andry Rajoelina, supranumit Andry TGV, din cauza temperamentului său vulcanic, reprezintă numeroşi malgaşi grav afectaţi de creşterea preţurilor şi nemulţumiţi de actuala conducere asigurată de Ravalomanana, pe care îl consideră lipsit de contact cu populaţia.



12