Tema de campanie a lui Băsescu: „ofiţerul acoperit”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Armata şi serviciile secrete, decredibilizate

Tema de campanie a lui Băsescu: „ofiţerul acoperit”

Eveniment 23 Septembrie 2014 / 00:00 516 accesări

Din când în când, românii se îneacă. Când să tragă aer în plămâni, descoperă că oxigenul vital vieţii este poluat de câte o fumigenă emisă (de unde din altă parte decât) de la Cotroceni. După ce a ieşit public şi a aberat, fără vreo bază legală şi fără argumente, despre ofiţeri acoperiţi, Băsescu culege acum roadele pe care cu siguranţă le aştepta, ca să-şi umple coşuleţul mizeriilor de toamnă.

Cum deturnezi atenţia românilor de la lucrurile cu adevărat importante? Simplu: arunci o fumigenă ce loveşte în spiritul tragic-romantic al generaţiilor marcate de spectrul serviciilor de securitate, de ascultarea telefoanelor, de Volgile negre şi de pardesiile lungi de piele. Astfel, le trezeşti interesul, gâdilându-le curiozitatea de a asculta poveşti cu spioni şi agenţi acoperiţi, făcându-i astfel cumva părtaşi la marele mister. Şi dacă “marele mister” are ca protagonist un personaj aflat în funcţie înaltă, poate chiar preşedinte al României, reţeta de succes a captării şi deturnării atenţiei românilor este gata. Desigur că nu există niciun mare mister, iar angajaţii serviciilor secrete sunt şi ei nişte lucrători aproape ca oricare alţii. Numai că, în România, lucrurile stau altfel decât pe întreg cuprinsul planetei. În România, se vorbeşte în gura mare despre ofiţeri acoperiţi ca despre o nouă specie ciudată, când ea este veche de când lumea, şeful unui serviciu aşa-zis secret candidează la preşedinţie, iar actualul preşedinte se laudă că el ştie de la ofiţerii serviciilor secrete ce vorbesc la cafea politicienii din opoziţie şi directorii instituţiilor-cheie ale statului. Nu, nu este deloc normal ce se întâmplă în această ţară, dacă vă întrebaţi cumva.

Noul spectru al “agentului acoperit” bântuie astfel România, conaţionalii noştri înghesuindu-se în idei şi păreri, nimeni neştiind, în fapt, cum stau cu adevărat lucrurile, Băsescu a avut însă un scop foarte concret când a dat cu fumigena, ameninţându-i pe candidaţii la preşedinţie, mai puţin pe Udrea desigur, că îi va expune el dacă nu se deconspiră ei. Nu s-a deconspirat evident nimeni dar, la doar două zile după fumigenă, apare la rampă Turcescu, care, cu lacrimi în ochi, cămeşa sfâşiată în zbaterile regretului şi delirând misticoid, se deconspiră ca fiind “ofiţer acoperit”, nu că l-ar fi întrebat cineva…

Acum, întreg spaţiul public vuieşte. Întrebările curg râu, iar dezbaterile par că nu se mai sfârşesc. În timpul ăsta, Meleşcanu, proaspăt fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, a strâns peste 200.000 de semnături şi îşi depune candidatura la preşedinţie. Asta trebuia oare să acopere demersul dement al lui Turcescu? Vom afla… De asemenea, din această postură, de „ofiţer acoperit”, Turcescu ar putea acum să deconspire, la rându-i, un candidat la preşedinţie căci are, vezi Doamne, informaţii din interior...

Reamintim că, duminică după-amiază, Robert Turcescu, jurnalist la postul B1 Tv, a postat pe blogul său un text intitulat "Mărturisire şi spovedanie", în care a afirmat că a fost locotenent-colonel sub acoperire. El a publicat mai multe acte - un livret militar cu un cod greşit şi nişte fluturaşi de salariu - care să îi confirme afirmațiile. Documentele nu confirmă însă nimic. Câteva ore mai târziu, într-o emisiune televizată la B1 Tv, Robert Turcescu şi-a pus cenuşă în cap, invocând deseori divinitatea (?!)...

REACŢII POLITICE ŞI MEDIA Şi Corneliu Dobrițoiu, fostul ministru al Apărării Naţionale, consideră că mărturisirea lui Turcescu este parte a jocului inițiat de Băsescu pe tema ofițerului acoperit. El adaugă că jurnalistul ar putea fi cel care îl va deconspira pe candidatul la prezidențiale indicat de președinte ca fiind ofițer acoperit: "În opinia mea, scandalul acesta urmărește altceva decât o simplă confesiune a domnului Turcescu, măcinat de crize de conștiință. Atâta timp cât a fost lansată pe piață toată povestea cu ofițerii acoperiți care candidează la funcții înalte în stat, aceasta nu este decât o altă partitură. În orice caz, eu sunt siderat, sunt dezgustat. Tema ofițerului sub acoperire nu era o temă de campanie electorală”. Dobriţoiu a mai declarat şi că „aceasta este o mascaradă a domnului Turcescu în care încearcă să atragă instituții ale statului, pentru a ține cald un subiect” Senatorul PNL a precizat că i se pare ”scandalos” faptul că numele Armatei este ”târât” într-un asemenea scandal. El a declarat aseară, la Realitatea TV, că subiectul din jurul dezvăluirilor făcute de Robert Turcescu va fi dezbătut în următoarea ședință a Comisiei de Apărare din Senat.

FOSTUL DIRECTOR AL SRI COSTIN GEORGESCU (1997 - 2000), a comentat pentru DCNews, declarând că este posibil ca Turcescu să nu fi fost niciodată ofiţer acoperit şi dacă a fost oricum “nu mai face parte din serviciul respectiv. Nu mai este activ. Deci nu mai contează prea mult. De aia n-am înțeles de ce a ieșit. E interesant de aflat. Până la urmă se va afla, sigur. Dacă nu e (n.r. - ofițer acoperit), înseamnă că are ceva la cap. Să vii să spui treaba asta, sincer, înseamnă că nu e sănătos la cap”.

AVOCATUL LUCIAN BOLCAȘ, pentru dcnews.ro: “Dacă ar fi fost ofițer în acoperire și ar fi deconspirat această situație, el trebuie să fie supus rigorilor legii penale. Dacă n-a fost și face un simplu joc, în afară de această intoxicare de presă, este vorba și de un atentat la siguranța națională, pentru că nu te joci cu serviciile speciale. Decredibilizarea serviciilor de informații este începută de Traian Băsescu, cu celebra fumigenă aruncată împreună cu un candidat sau un ministru care ar fi ofițer sub acoperire. Este un joc, în primul rând, împotriva României. Este un gest absolut incalificabil. În general, România, de la Mihai Caraman, care a rămas o legendă, are ofițeri de informații de bună calitate. Și a lovi România pe această cale este una dintre cele mai josnice atitudini”.

JURNALISTUL RADU TUDOR, pentru Antena 3: “Este o operaţiune mizerabilă, pusă la cale de Traian Băsescu şi de nişte oameni din structuri care încă îi mai sunt loiali. Informaţiile mele, dar şi feelingul meu de jurnalist spun că Traian Băsescu vrea să arunce în aer complet această campanie electorală. Sunt ferm convins că povestea asta ascunde de fapt dorinţa lui Băsescu de a aduce ceva murdar despre Victor Ponta. Traian Băsescu în emisiunea lui Turcescu a vorbit despre un ofiţer acoperit, tot la Turcescu a spus că e nevoie de o hotărâre judecătorească rapidă… şi apoi vine Turcescu şi spune “eu sunt ofiţer acoperit, eu vreau să merg în instanţă, la judecător”. Mergând Turcescu rapid în instanţă, trebuie să aflăm probabil ceva despre Victor Ponta”.

ION CRISTOIU l-a catalogat pe Turcescu drept un "apucat care a luat-o razna rău de tot", adăugând că, cel mai probabil, acesta face un joc operativ. „Cred că acest joc, de care-l cred în stare pe Robert Turcescu, e în strânsă legătură cu mult discutata chestiune a ofițerului acoperit printre candidații la prezidențiale. Ce se vrea cu acest joc n-aș putea spune”.

C.T. POPESCU: „Tot ce pot să analizez e prestația televizată a lui Robert Turcescu, pentru că am văzut-o. E cel puțin stranie, dacă nu aberantă”.

PSIHOLOGUL HANIBAL DUMITRAȘCU, pentru Antena 3: "Eu l-am ascultat cu multă greață pe Robert Turcescu duminică seară. Discordanța a fost absolut uluitoare. Din punct de vedere clinic, toți nebunii și toți proștii au capacitatea de a produce diversiuni. Lipsa de responsabilitate este vecină cu demența și delirul în spațiul public. Traian Băsescu este un personaj căruia îi fuge pământul de sub picioare. Acesta este și motivul pentru care dă semne de slăbiciune în ceea ce privește discursul său politic. Este lipsit de luciditate. Este confuz. Este un personaj care scapă porumbei fără să-și dea seama că o face și nu mai poate repara după aceea. Din păcate, sunt personaje de genul lui Robert Turcescu care răspund orbește la comenzi, sacrificându-și chiar și viitorul personal. Traian Băsescu face victime chiar în rândul oamenilor care i-au stat pavăză. Am convingerea că acești oameni sunt în degringoladă pentru că nu mai au orizont. Robert Turcescu și Traian Băsescu sunt identici. Sunt atât de captivați de propria lor istorie personală și de ceea ce au făcut rău în spațiul public încât simt și acționează la fel: adică bezmetic".



12