Tokes, pe cale să-şi piardă Ordinul „Steaua României“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Când gura bate… medalia

Tokes, pe cale să-şi piardă Ordinul „Steaua României“

Eveniment 09 Septembrie 2013 / 00:00 411 accesări

Pe la sfârşitul lunii iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos“, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională“, astfel încât să ofere „protectorat“ Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud“. În replică, preşedintele Traian Băsescu a apreciat că Tokes „nu îşi merită calitatea de cetăţean roman“. Ulterior, premierul Ponta i-a cerut preşedintelui declanşarea procedurilor pentru retragerea Ordinului „Steaua României“ acordat lui Tokes, însă şeful statului i-a răspuns că doar membrii Ordinului pot, potrivit legii, să ceară retragerea decoraţiei acordate unui membru. Acum câteva zile, el a precizat că sunt şapte cavaleri ai Ordinului Naţional „Steaua României“ care au solicitat retragerea distincţiei acordate lui Laszlo Tokes, menţionând că pe 19 septembrie se va constitui Consiliul de Onoare al Ordinului.

NICI USTUROI NU A MÂNCAT... Acum, Laszlo Tokes atrage atenţia că eventuala retragere a Ordinului „Steaua României“ ar fi „un act discriminativ, antimaghiar“ şi ar echivala cu „desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei“. După ce a susţinut că, în ultima perioadă, împotriva sa se desfăşoară „o campanie de denigrare şi ură“, Tokes a încercat să explice cât de nevinovate sunt declaraţiile sale şi ce victimă a devenit peste noapte. E drept că legile trebuie respectate în orice ţară democratică, însă este de-a dreptul periculos să tratăm cu indiferenţă blasfemiile sistematice pe care Tokes le comite la adresa românilor, istoriei, integrităţii şi suveranităţii noastre teritoriale. Şi lui Tokes, şi lui Csibi Barna, cel care a susţinut că „Avram Iancu a fost un criminal! iar „Ţinutul Secuiesc nu trebuie să nu mai fie parte a României!”, trebuie să li se impună anumite standarde pe care cetăţenii ţării au dreptul legitim să le pretindă oricui deţine o funcţie de demnitate publică, în numele României şi al românilor, sau trăieşte în această ţară.



12