Tradiţia este favorabilă voleibaliştilor constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Au mai rămas două zile pînă la derby-ul Dinamo - CVM Tomis

Tradiţia este favorabilă voleibaliştilor constănţeni

Sport 05 Octombrie 2006 / 00:00 684 accesări

Jucătorii de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa îşi continuă pregătirile pentru cel mai important meci al turului, derby-ul cu Dinamo, programat sîmbătă, de la ora 11.00, în Capitală. Antrenorul principal Jorge Cannestracci, obişnuit de cînd activa în Italia să studieze în amănunt evoluţiile echipelor adverse, a vizionat mai multe partide jucate în campionatul trecut de Dinamo şi Petrom Ploieşti, formaţii unde activau în sezonul precedent actualii titulari ai grupării bucureştene. Tehnicianul argentinian spune că Tomis nu va pregăti o tactică specială pentru întîlnirea cu Dinamo. "O tactică specială? Nu, nu este cazul. Dinamo este o echipă care excelează în atac şi la serviciu. Dacă vom reuşi să le contracarăm serviciul, 40% din fază am rezolvat-o. Îi studiez pe jucătorii lui Dinamo, felul cum atacă şi direcţiile de atac, şi lucrăm aceste faze la antrenamente. Însă pentru mine mult mai importantă este echipa mea şi felul cum va evolua sîmbătă", a declarat Cannestracci.

Reîntîlnire cu Şerban şi Roman

Tradiţia le este favorabilă constănţenilor, care în sezonul trecut au obţinut cinci victorii în campionat, două cu 3-0 şi trei cu 3-1, pierzînd o singură întîlnire, 1-3 în sezonul regulat, în deplasare. În plus, Tomis a cîştigat cu 3-1 şi cele două partide jucate în semifinalele Cupei României. "Dacă stau să mă gîndesc bine, cele mai multe meciuri pe care le-am jucat cu Dinamo le-am cîştigat! Istoria e de partea noastră, sper să cîştigăm şi sîmbătă", spune Florin Voinea, cel mai vechi component al prim-divizionarei constănţene de volei masculin, care a disputat în cariera sa cel puţin 20 de meciuri împotriva lui Dinamo. Voinicu' aşteaptă cu nerăbdare să se revadă cu Mircea Roman, jucător crescut la CSS 1 Constanţa şi plecat la Dinamo în urmă cu mai mulţi ani, dar şi cu Răzvan Şerban, ridicătorul Tomisului în ultimele două campionate. "Roman a fost coleg de generaţie cu mine, am jucat împreună în timpul junioratului şi la Midia Năvodari. Acum traversează o perioadă mai dificilă, a suferit o operaţie de ligamente şi nu este refăcut sută la sută, nici nu ştiu dacă va juca. Şerban a fost timp de doi ani de zile coleg cu noi, ştim ce potenţial are şi sper să-l anihilăm. Nu ne temem de el, pentru că într-o echipă sînt şase jucători, nicidecum unul singur!"

Jucătorii Tomisului au în programul de astăzi un singur antrenament, iar vineri dimineaţă vor face deplasarea spre Bucureşti. În cursul după-amiezii de mîine, formaţia constănţeană va efectua o şedinţă de pregătire în Sala "Extreme", care va găzdui sîmbătă, de la ora 11.00, jocul dintre Dinamo Bucureşti şi Club Volei Municipal Tomis Constanţa, derby-ul Diviziei A1 la volei masculin



12