Turismul medical, tot mai popular

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turismul medical, tot mai popular

Sănătate 08 Aprilie 2010 / 00:00 591 accesări

În ultima perioadă, tot mai multe persoane se văd nevoite să apeleze la turismul medical, turism folosit frecvent şi de bulgari. Şi asta pentru că preţurile la unele medicamente sunt mai mari comparativ cu tarifele practicate în ţări vecine, astfel că pacienţii bulgari trec frontiera şi apelează la farmaciile din Bucureşti, Giurgiu sau Salonic. Dacă în România o doză de Aulin este 0,38 euro, în Bulgaria preţul este de 0,80 euro. Mai ieftine sunt şi antibioticele. Spre exemplu, un pacient poate scoate din buzunar aproximativ 30 leva pentru Zinat, în Ruse, iar în oraşul vecin Giurgiu acesta costă 8 leva. Aşa se face că sunt agenţii de turism care organizează excursii periodic pentru cei care vor să-şi procure medicamente ieftine. S-a putut constata că, la Ruse, taximetriştii joacă şi rol de curieri. Din cauza taxelor de traversare a podului Giurgiu-Ruse, respectiv 12 euro pe maşină în ambele direcţii, deplasarea în România este scumpă. De aceea mulţi pacienţi dau reţeta şi banii unui taximetrist care le aduce medicamentele necesare, percepând un comision de doar 5 euro.



Ştiri recomandate

12