UDTTMR, şi în Executiv şi în Legislativ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În 2013

UDTTMR, şi în Executiv şi în Legislativ

Politică 05 Ianuarie 2013 / 00:00 558 accesări

PLANURI PENTRU 2013 Preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, s-a arătat mulţumit de anul ce tocmai s-a încheiat şi a declarat că îşi doreşte ca în 2013 acţiunile Uniunii să fie mai numeroase. El a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco - Tătar să fie organizat cu mult mai mult fast şi să reprezinte un punct de atracţie pentru turiştii care vor ajunge pe litoral, dar şi pentru constănţeni. Aceleaşi planuri le are liderul tătarilor şi în privinţa Zilei limbii tătare, care va fi serbată în 5 mai. Eserghep a anunţat şi că în 26 ianuarie vor avea loc alegeri în Organizaţia Municipală Constanţa. Amintim că filiala are, în prezent, un preşedinte interimar, în persoana lui Ismail Elvis, asta după ce Kenan Omer, fostul preşedinte, a fost suspendat printr-o hotărâre a Consiliului Reprezentanţilor.

PROIECTE La început de an şi la schimbarea de mandat fostul şi actualul parlamentar din partea UDTTMR (Aledin Amet şi Varol Amet) au anunţat care sunt planurile pentru mandatele care le-au fost încredinţate în 2012. Proaspătul deputat - Varol Amet - a declarat că îşi doreşte să continue proiectele pe care le-a demarat colegul său de Uniune Aledin Amet. „Vreau să adoptăm o lege prin care să crească indemnizaţia nou-născuţilor, să promovez ucenicia la locul de muncă şi să atragem investitori care să creeze noi locuri de muncă“, a declarat Varol Amet. Totodată, deputatul a explicat că va promova un proiect de lege prin care limba tătară să devină obligatorie în unităţile de învăţământ, mai ales că tătara este recunoscută ca fiind o limbă pe cale de dispariţie. La rândul său, Aledin Amet fost deputat şi actual subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice (DRI) a declarat că va încerca din postul pe care îl deţine să apere interesele tuturor minorităţilor.

Taguri articol


12