Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 18 Octombrie 2011 / 00:00 762 accesări

DĂNCIULESCU, LA COTA... 200

Ieri, în ultimele două partide din etapa a 10-a a Ligii 1 la fotbal s-au înregistrat următoarele rezultate: Pandurii Tg. Jiu - Gaz Metan Mediaş 1-0 (Stromajer 75) şi Ceahlăul Piatra Neamţ - Dinamo Bucureşti 0-5 (M. Niculae 5, 32, 80-pen., M. Alexe 38, Dănciulescu 42). Ionel Dănciulescu a înscris în min. 42 al partidei cu Ceahlăul golul său cu numărul 200 în primul eşalon. Clasament: 1. Dinamo 25p (golaveraj: 25-5), 2. Rapid 21p (15-5), 3. U. Cluj 21p (16-8), 4. CFR 20p (22-7), 5. Pandurii 18p (17-11), 6. FC Vaslui 17p (16-9), 7. Astra 16p (12-10), 8. Steaua 15p (13-10), 9. Oţelul 12p (8-11), 10. Gaz Metan 12p (15-20), 11. Petrolul 11p (12-14), 12. FC Braşov 11p (9-11), 13. Ceahlăul 10p (7-14), 14. Tg. Mureş 8p (11-15), 15. Sportul 8p (10-18), 16. Voinţa 7p (6-15), 17. CS Mioveni 7p (7-25), 18. Chiajna 6p (4-17).

ONIŢĂ VA ARBITRA ÎN UEL

UEFA a anunţat brigăzile de arbitri care vor conduce meciurile de săptămâna aceasta din UEFA Europa League. Alexandru Tudor va conduce la centru meciul dintre echipa olandeză AZ Alkmaar şi formaţia austriacă Austria Viena, programat joi, de la ora 20.00, în Grupa G. Tudor va fi ajutat la cele două linii de Cristian Nica şi de constănţeanul Aurel Oniţă. Asistenţi suplimentari vor fi Marius Avram şi Ovidiu Haţegan, iar arbitru de rezervă Radu Petrescu.

UEFA VREA SĂ O PRIMEASCĂ PE SION ÎN UEL

UEFA a răspuns, ieri, unei solicitări venite din partea Tribunalului Cantonal din Vaudois, care a solicitat forului european reintegrarea echipei FC Sion în grupele UEFA Europa League, prezentând documente şi explicând care sunt posibilităţile ca acest lucru să se întâmple. Variantele propuse au fost expuse după ce a fost analizat şi impactul pe care această măsură l-ar putea avea asupra celorlalte echipe angrenate în Grupa I: Atletico Madrid, Celtic Glasgow, Udinese şi Rennes. Potrivit UEFA, pentru ca FC Sion să fie reprimită în competiţie, celelalte cluburi trebuie să fie de acord cu variantele propuse. FC Sion nu a respectat o interdicţie în ceea ce priveşte achiziţionarea de jucători, ceea ce a dus la excluderea echipei din UEL, competiţie organizată de UEFA. Forul european a hotărât ca în locul FC Sion să participe în UEL formaţia Celtic Glasgow. FC Sion a deschis mai multe proceduri în justiţie. Dacă procedurile în justiţia civilă elveţiană vor continua, preşedintele UEFA Michel Platini şi secretarul general al forului european, Gianni Infantino, vor trebui să se prezinte personal la audieri.

FEDERER, SCOS DIN TOP 3 ATP DUPĂ OPT ANI

Tenismanul elveţian Roger Federer, care a câştigat în carieră 16 titluri de Grand Slam, se află pentru prima dată, după aproximativ opt ani, mai jos de primele trei locuri ale clasamentului ATP. Federer se afla între primii trei jucători din lume din iulie 2003. Elveţianul a lipsit de la turneul de la Shanghai, de săptămâna trecută, şi a fost depăşit cu 45 de puncte de britanicul Andy Murray, actualul ocupant al locului 3. Federer, care se află pe locul 4, cu 7.780p, este devansat de sârbul Novak Djokovic (13.860p), spaniolul Rafael Nadal (10.375p) şi Andy Murray (7.825p).

PILOT DECEDAT ÎN CURSA INDYCAR DE LA LAS VEGAS

Pilotul englez Dan Wheldon, dublu câştigător al cursei de 500 de mile de la Indianapolis, a decedat duminică, într-un accident petrecut în Campionatul nord-american de automobilism IndyCar, la Grand Prix-ul de la Las Vegas (Nevada). Wheldon, 33 de ani, a fost unul dintre cei 15 piloţi implicaţi într-un accident spectaculos, în turul al 12-lea, în care mai multe monoposturi au zburat prin aer şi au luat foc. Şi automobilul lui Wheldon s-a desprins de pe pistă şi s-a izbit în zbor de parapetul de protecţie. Dan Wheldon, învingător în Campionatul IndyCar din 2005, nu concura cu normă întreagă în acest sezon. El se afla la doar a treia cursă în acest an (din 18).

CASEY STONER, CAMPION MONDIAL LA MOTOGP

Australianul Casey Stoner (Honda) a devenit campion mondial la motociclism viteză clasa MotoGP după ce a obţinut victoria în Marele Premiu al Australiei, a 16-a din cele 18 etape ale sezonului. El a fost urmat de italienii Marco Simoncelli şi Andrea Dovizioso, ambii de la Honda. La clasa Moto2, victoria în cursă i-a revenit lui Alex De Angelis (San Marino, Motobi), urmat de germanul Stefan Bradl (Kalex) şi de spaniolul Marc Marquez. La clasa 125 cmc, pe primul loc s-a clasat germanul Sandro Cortese (Aprilia), urmat de spaniolul Luis Salom (Aprilia) şi de francezul Johann Zarco (Derbi).



12