Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 24 Ianuarie 2011 / 00:00 689 accesări

HANDBALIŞTII TRICOLORI, LOCUL 19 LA CM DE HANDBAL

Naţionala de handbal masculin a României a încheiat Campionatul Mondial din Suedia abia pe locul 19, departe de obiectivul stabilit de federaţie, calificarea în grupele finale ale competiţiei. Ajunsă în turneul pentru locurile 17-20, după ce a încheiat Grupa C doar pe locul 5, echipa pregătită de Vasile Stângă a pierdut sâmbătă, scor 33-38 (19-22), confruntarea cu Slovacia. Pentru România au evoluat: M. Popescu - 7 intervenţii, Pralea - 2 intervenţii; Ghionea şi A. Stamate - câte 8g, Fenici şi Novanc - câte 5g, A. Florea şi Sabou - câte 2g, L. Toma, Georgescu şi Jurcă - câte 1g, Şimicu, D. Mureşan, Savenco. Înfrângerea i-a trimis pe tricolori în meciul pentru locurile 19-20, disputat ieri, împotriva Tunisiei, şi câştigat cu mari emoţii de formaţia noastră, scor 30-29 (17-14). Chiar dacă au condus în permanenţă, elevii lui Stângă au fost la pas să rateze victoria, golul decisiv fiind marcat în ultima secundă de joc, după ce Mihai Popescu a parat pe final o aruncare de la 7 m. De altfel, portarul campioanei HCM Constanţa a fost desemnat de organizatori cel mai bun jucător de pe teren. Pentru România au evoluat: M. Popescu - 18 intervenţii; A. Stamate şi A. Florea - câte 8g, L. Toma 6g, I. Stamate şi Novanc - câte 2g; Georgescu, Sabou, D. Mureşan şi Fenici - câte 1g, Şimicu, Jurcă, Savenco. Rezultatele meciurilor disputate în grupele finale - sâmbătă - Grupa A: Spania - Norvegia 32-27, Germania - Islanda 27-24, Franţa - Ungaria 37-24; Grupa B: Croaţia - Argentina 36-18, Serbia - Suedia 24-28, Danemarca - Polonia 28-27.

ACTIVITĂŢI SPORTIVE CU OCAZIA ZILEI UNIRII

Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa organizează azi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Asociaţia Grupărilor de Tineret, Şcoala Mihai Viteazu, Clubul Sportiv Admar Costineşti, Liceul cu Program Sportiv, Primăria Techirghiol, Inspectoratul Judeţean Constanţa, Primăria Tuzla, Asociaţia Judeţeană de Handbal şi Asociaţia Judeţeană de Şah, mai multe activităţi sportive. Astfel, de la ora 9.00, la Şcoala Mihai Viteazu are loc turneul “Şahul - gimnastica minţii”, de la ora 9.30 se va desfăşura, la Tuzla, “Cupa 24 ianuarie” la tenis de masă, care va continua de la ora 13.30 şi în Sala Liceului cu Program Sportiv. Totodată, la finalul săptămânii trecute au fost organizate, în cadrul aceleiaşi acţiuni, Campionatul Judeţean de minihandbal pentru copii, în Sala de Sport de la Techirghiol, şi “Ecologizarea Parcului Tăbăcăriei”, alături de Asociaţia Grupărilor de Tineret.

SC MIERCUREA CIUC A CÂŞTIGAT LIGA MOL LA HOCHEI

Echipa de hochei pe gheaţă Sport Club Miercurea Ciuc a câştigat a treia ediţie a Ligii MOL, după ce a învins cu 3-1 (2-0, 0-1, 1-0) formaţia ungară Dab.Docler, în meciul decisiv al finalei, desfăşurat sâmbătă seară. Golurile au fost marcate de Ladislav Sikorcin, Jozef Hruby şi Vaclav Novak, pentru campioana României, respectiv Tamas Pozsgait. Ciucanii au câştigat competiţia româno-ungară cu scorul general de 4-1, înregistrând în finală patru victorii (4-2, 2-1, 5-2, 3-1) şi o înfrângere (5-4). Cel mai bun marcator al ediţiei din acest an a Ligii MOL a fost desemnat Lubomir Hurtaj, autor a 31 de goluri şi 46 de pase decisive. Iată clasamentul final: 1. Sport Club Miercurea Ciuc, 2. Dab.Docler, 3. Miskolci JJSE, 4. Vasas HC, 5. FTC-Orangeways, 6. SCM Fenestela 68 Braşov, 7. Sapa Fehervar AV19, 8. Ujpesti TE, 9. Steaua Rangers Bucureşti.

TEMPESTINI ŞI PULPEA AU ABANDONAT ÎN RALIUL MONTE CARLO

Aventura echipajului Napoca Rally Academy, format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, în Raliul Monte Carlo s-a sfârşit abrupt în ultima zi a competiţiei, vineri, cu patru probe speciale înainte de final. Pe speciala de deschidere a zilei de vineri, la patru kilometri după start, ceva a cedat în sistemul de alimentare cu combustibil al Peugeotului 207 S 2000 şi cei doi au fost nevoiţi să tragă pe dreapta. Cursa i-a revenit pilotului francez Bryan Bouffier, pe o maşină Peugeot 207, urmat de belgianul Freddy Loix, pe Skoda Fabia, şi de britanicul Guy Wilks (Peugeot). Raliul Monte Carlo a fost prima etapă a campionatului IRC.

GHILEA, ELIMINAT ÎN PRIMUL TUR LA MELBOURNE

Jucătorul român de tenis Vasile-Alexandru Ghilea a fost eliminat, ieri, în primul tur al probei de simplu în cadrul concursului de juniori la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Ghilea, în vârstă de 17 ani, a fost învins de australianul Andrew Whittington, favoritul nr. 10, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-1. Pe tabloul de simplu se mai află un junior român, Darius Florin Brăguşi (17 ani), care va întâlni în runda inaugurală tot un australian, pe Joey Swaysland. Ghilea şi Brăguşi vor face pereche şi la dublu, unde vor juca în primul tur cu cehii Adam Pavlasek şi Lukas Vrnak.

SURPRIZE ÎN ÎNTRECEREA FEMININĂ LA AUSTRALIAN OPEN

Finalul de săptămâna a făcut mai multe “victime” printre capii de serie de la Australian Open. Principalele favorite în competiţia feminină şi-au continuat drumul la Melbourne, Caroline Wozniacki (Danemarca, cap de serie nr. 1), Vera Zvonareva (Rusia, cap de serie nr. 2), Kim Clijsters (Belgia, cap de serie nr. 3) şi Francesca Schiavone (Italia, cap de serie 6), ultima după un meci maraton împotriva Svetlanei Kuzneţova (Rusia, cap de serie nr. 23), încheiat cu 6-4, 1-6, 16-14. Singura excepţie a făcut-o chiar reprezentanta gazdelor, Samantha Stosur (Australia, cap de serie nr. 5), care a cedat în disputa cu Petra Kvitova (cap de serie nr. 25). În cel mai echilibrat duel, Li Na (China, cap de serie nr. 9) s-a impus în faţa Victoria Azarenka (Belarus, cap de serie 8), în timp ce Andrea Petkovici (Germania, cap de serie nr. 30) a produs o mică surpriză, eliminând-o pe Maria Şarapova (Rusia, cap de serie nr. 14).

ÎNCĂ UN RECORD PENTRU FEDERER

Meciurile desfăşurate în proba de simplu masculin de la Australian Open au adus încă un record pentru Roger Federer (cap de serie nr. 2), care a ajuns pentru a 27-a oară consecutiv în sferturile de finală ale unui Mare Slem, performanţă reuşită în trecut doar de americanul Jimmy Connors. În urmă cu trei zile, elveţianul bătuse recordul lui Stefan Edberg de cele mai multe victorii la Australian Open. Şi ceilalţi mari favoriţi, Rafael Nadal (Spania, ap de serie nr. 1), Novak Djokovic (Serbia, cap de serie nr. 3), Robin Soderling (Suedia, cap de serie nr. 4), Andy Murray (Marea Britanie, cap de serie nr. 5), Tomas Berdych (Cehia, cap de serie nr. 6) şi David Ferrer (Spania, cap de serie nr. 7) au mers mai departe, după ce au scos din luptă alţi cap de serie, spaniolii Nicolas Almagro (cap de serie nr. 14), Guillermo Garcia-Lopez (cap de serie nr. 32) şi Fernando Verdasco (cap de serie nr. 9). Marea surpriză a reprezentat-o eliminarea lui Andy Roddick (SUA, cap de serie nr. 8), de către Stanislas Wawrinka (Elveţia, cap de serie nr. 19). În fazele superioare au avansat şi Jurgen Melzer (Austria, cap de serie nr. 11), Marin Cilic (Croaţia, cap de serie nr. 15), în timp ce Mikhail Youzhny (Rusia, cap de serie nr. 10), Jo-Wilfried Tsonga (Franţa, cap de serie nr. 13), John Isner (SUA, cap de serie nr. 10) şi Marcos Baghdatis (Cipru, cap de serie nr. 21) şi-au încheiat aventura din acest an la Melbourne.

ARBITRU DE HANDBAL SUSPENDAT PENTRU ULTRAJ CONTRA BUNELOR MORAVURI

Un arbitru care oficiază la Campionatul Mondial de handbal din Suedia a fost suspendat de federaţia internaţională (IHF) pentru “ultraj contra bunelor moravuri”. IHF a luat această decizie din cauza unui “incident”, responsabilii vorbind de „conduită nesportivă” şi „greşeală gravă”, fără a da mai multe detalii. Un purtător de cuvânt al poliţiei din regiunea Västra Götaland, Ulla Brehm, a declarat că arbitrul este vinovat de “ultraj contra bunelor moravuri cu caracter sexual faţă de o femeie. El a fost reţinut joi şi eliberat vineri”, a declarat purtătorul de cuvânt, fără a divulga numele şi naţionalitatea arbitrului incriminat. Potrivit presei suedeze, arbitrul şi-ar fi dat jos pantalonii şi şi-ar fi arătat organele genitale în faţa unei femei, în camera unui hotel din Goteborg. El ar mai fi arbitrat un meci înainte de a fi reţinut de poliţiei chiar la locul meciului. După ce a fost suspendat până la finalul Campionatului Mondial, IHF aştepta duminică raportul oficial al poliţiei înainte de a decide o eventuală sancţiune suplimentară.



12