Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 27 August 2009 / 00:00 710 accesări

CS Tomis pregăteşte startul în LN feminină de handbal

Au mai rămas zece zile pînă la debutul sezonului 2009-2010 din Liga Naţională de handbal feminin, echipa constănţeană CS Tomis intrînd pe ultima sută de metri a pregătirilor. Ultimul turneu pentru elevele lui Goran Kurtes înainte de debutul campionatului va avea loc la Brăila. Plecarea echipei constănţene la Brăilă este programată astăzi, după antrenamentul de dimineaţă. Programul turneului pentru formaţia constănţeană este următorul - vineri, ora 12.00: CS Tomis - CSM Ploieşti, ora 19.00: CS Tomis - Oţelul Galaţi; sîmbătă, ora 12.00: CS Tomis - Dunărea Brăila.

Oltchim, înfrîngere la Memorialul “Anita Kulcsar”

Formaţia feminină de handbal Gyor s-a impus, ieri, în faţa campioanei României, Oltchim Rm. Vîlcea, scor 28-25 (15-11), într-un meci din cadrul Memorialului “Anita Kulcsar”, desfăşurat în Ungaria. Anita Kulcsar este o handbalistă care a făcut parte din naţionala Ungariei şi care a murit în 2005 într-un accident de maşină, la vîrsta de 28 de ani. Aceasta a făcut parte din naţionala care a adus Ungariei titlul european cucerit la Bucureşti, argintul mondial din Croaţia şi argintul la Jocurile Olimpice de la Sydney.

Întăriri de Liga Campionilor pentru CSU Metal Galaţi

După ce le-a achiziţionat pe Vesna Citakovic, Olga Tocko, Sonja Borovinsek si Suzana Cebic, campioana României la volei feminin, CSU Metal Galaţi, şi-a asigurat pentru sezonul viitor şi serviciile jucătoarelor Maja Ognjenovic şi Veronica Carabali Gomez. Ultima echipă la care a evoluat Ognjenovic este Monte Schiavo Jesi, din Italia, coordonatoarea de joc revenind astfel, după un an, la Galaţi. Gomez, care evoluează pe postul de secund, a jucat în sezonul trecut în Rusia, la Uralochka Ekaterinburg. CSU Metal Galaţi s-a reunit săptămîna trecută sub comanda preparatorului fizic Nenad Djurovic. Antrenorul principal Zoran Terzic este la echipa naţională a Serbiei, alături de care, în perioada 25 septembrie - 4 octombrie, va participa la CE din Polonia.

Sportiva constănţeană Cristina-Mădălina Stancu, în turul 2 la Velenje

Cristina-Mădălina Stancu s-a calificat în turul secund al turneului challenger de la Velenje (Slovenia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Stancu a învins-o, în runda inaugurală, cu 2-6, 6-2, 6-1, pe Lucia Vrskova (Slovacia) şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Natalia Orlova (Rusia), cap de serie nr. 1, care a trecut, cu 4-6, 6-1, 7-6 (7/4), de Alexandra Damaschin. În proba de dublu de la Velenje, perechea Cristina-Mădălina Stancu / Simona-Iulia Matei, cap de serie nr. 2, a învins, în sferturile de finală, cu 6-4, 6-4, cuplul sloven Masa Grgan / Aleksandra Lukici şi va juca, în semifinale, cu învingătoarea din partida Nastja Kolar / Polona Rebersak (Slovenia) - Natalia Orlova / Vivienne Vierin (Rusia / Italia, cap de serie nr. 3).

Sorana Cîrstea şi Victor Hănescu, capi de serie la US Open

Sorana Cîrstea este favorită 24, în timp ce Victor Hănescu este cap de serie nr. 28 în ultimul turneu de Grans Slam al anului, US Open. În afară de Cîrstea şi Hănescu, România va mai avea şi alţi reprezentanţi pe tabloul principal. La feminin vor mai evolua Raluca Olaru, Alexandra Dulgheru, Edina Gallovits şi Monica Niculescu, în timp ce la masculin mai sînt prezenţi Victor Crivoi şi Horia Tecău. În calificările turneului american se mai află o singură româncă, Irina Begu. Principala favorită la cîştigarea turneului este rusoaica Dinara Safina, în timp ce surorile Williams, Serena şi Venus, sînt cotate cu şansa a doua, respectiv a treia. La masculin, cap de serie nr. 1 este eleveţianul Roger Federer, urmat în acest top de britanicul Andy Murray şi de ibericul Rafael Nadal. În 2008, competiţia americană a fost cîştigată de Serena Williams şi Roger Federer.

Hănescu, eliminat în turul 3 la New Haven

Victor Hănescu a pierdut, ieri, în faţa austriacului Jurgen Melzer şi a fost astfel eliminat în turul 3 al turneului de la New Haven (SUA), dotat cu premii în valoare de 750.000 de dolari. Melzer, cap de serie nr.11, s-a impus în trei seturi, scor 7-6, 4-6, 6-1, în faţa lui Hănescu, care era favoritul nr. 8. Pentru parcursul de la New Haven, Hănescu va primi 10.100 de dolari şi 20 de puncte ATP. Următorul turneu la care va participa Victor Hănescu este US Open, unde este cap de serie nr. 28.

Campioana olimpică Alina Dumitru, locul 5 la CM de judo

Campioana olimpică la categoria 48 de kilograme, Alina Dumitru a fost învinsă în lupta pentru medalia de bronz, de către campioana europeană Frederique Jossinet, la Campionatul Mondial de la Rotterdam, ocupînd, în final, locul 5. Judoka antrenată de Florin Bercean a trecut de primul tur după ce a învins-o pe libaneza Lolita Dagher, iar în turul următor a dispus de unguroaica Eva Csernoviczki (vicampioană europeană). Calificarea în semifinale a venit după victoria în faţa braziliencei Sarah Menezes, dar Alina Dumitru a cedat în faţa rivalei sale la medalia de aur, nipona Tomoko Fukumi. În ultimul act, lupta pentru medalia de bronz, judoka Frederique Jossinet, deţinătoarea titlului continental, s-a impus în faţa sportivei antrenate de Florin Bercean. Finala a fost cîştigată de Tomoko Fukumi (Japonia), care a dispus în ultimul act de Oiana Blanco (Spania). Medaliile de bronz au fost cîştigate de Frederique Jossinet (Franţa) şi Jung-Yeon Chung (Coreea de Sud), în timp ce pe locul 5 s-au clasat Alina Dumitru (România) şi Sara Menezes (Brazilia). De-a lungul carierei, Alina Dumitru a atins apogeul la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, cînd a cucerit medalia de aur, în timp ce la Campionatele Mondiale are cîte o medalie de bronz (ediţiile din 2005 şi 2007), iar la Campionatul European cinci medalii de aur (2004-2008), respectiv două de bronz (2002 şi 2009).

Poloiştii români, premiaţi cu 50.000 de lei

Jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei naţionale de polo a României, care a ocupat locul şapte la CM de la Roma, au fost premiaţi din veniturile proprii ale federaţiei cu suma de 50.000 de lei, recompensele fiind egale pentru toată lumea, la cererea antrenorului Istvan Kovacs. „Avînd în vedere că legea permite premierea doar pentru locurile 1-6, am făcut eforturi la nivel federal şi, cu sprijinul financiar al vicepreşedintelui Florin Niţă şi al lui Alexandru Badea, membru în Biroul Federal, am reuşit să premiem întreaga echipă pentru locul şapte obţinut la Roma. Banii au fost trimişi deja pe carduri”, a spus preşedintele FR de Nataţie şi Pentatlon Modern, Anatolie Grinţescu.

România are ca obiectiv obţinerea a două medalii la CM de box

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, a declarat ieri că obiectivul delegaţiei noastre la Campionatele Mondiale de la Milano este cucerirea a două medalii, favoriţi fiind Răzvan Cojanu şi Traian Lupu. Lotul României, condus de antrenorul coordonator Bondavali Grigore, este format din: Răzvan Andreiana (Dinamo Bucureşti, categoria 54kg), Iulian Stan (Steaua Bucureşti, 57kg), Gabriel Podaşcă (BC Bute Galaţi, 60kg), Traian Lupu (CSM Gladiatorul Iaşi, 64kg), Roland Gavril (SCM Bacău, 75kg), Constantin Bejenariu (SCM Bacău, 81kg) şi Răzvan Cojanu (Dinamo Bucureşti, + 91kg). CM de la Milano se vor desfăşura în perioada 1-12 septembrie, iar la competiţie vor participa 722 de pugilişti, din 113 ţări.



12