Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 13 Iulie 2007 / 00:00 675 accesări

Număr de jucători străini nelimitat în campionatul de volei

Ieri, la Bucureşti, în şedinţa Consiliului Director al Federaţiei Române de Volei (FRV), au fost analizate memoriile depuse de campioanele CSU Metal Galaţi - la feminin şi Club Volei Municipal Tomis Constanţa - la masculin în privinţa limitării numărului de jucători străini care evoluează pentru echipele din România, în întrecerea internă, în campionat şi în Cupa României! Hotărîrea iniţială a fost anulată, astfel că şi în sezonul viitor numărul de voleibalişti străini în teren, în timpul unui meci, va fi nelimitat. S-a menţinut însă taxa de 500 de euro pentru fiecare din primii trei “stranieri”, iar începînd de la al patrulea voleibalist străin clubul va plăti cîte 2.500 de euro pentru fiecare jucător transferat.

Constănţeanca Diana Druţu, convocată la echipa naţională a României

Echipa naţională de handbal feminin a României se va reuni duminică, la Rm.Vîlcea, urmînd ca la începutul săptămînii viitoare să plece într-un cantonament în Turcia, pînă pe 27 iulie. La prima acţiune pregătitoare pentru Campionatul Mondial din Franţa (2-16 decembrie) au fost convocate 18 jucătoare, dintre care una de la CS Tomis Constanţa. Astfel, sub comanda antrenorilor Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi se va afla interul stînga Diana Druţu. Din lot nu fac parte jucătoarele care evoluează peste hotare, plus Carmen Amariei, care a cerut să fie lăsată la echipa de club. Lotul este următorul: Dinu, Pîslaru (ambele Oltchim), Tolnai (HC Zalău) - portari; Ardean, Gîlca, Manea, Maier, Nechita, Meiroşu, Lecuşanu, Bese, Cherescu, Luca, Puşcaşu (toate Oltchim), Cartaş (Cetate Deva), Ivan, Crap (HC Zalău) şi Druţu (Tomis) - jucătoare de cîmp.

Handbalistele “tricolore” se întîlnesc, din nou, cu Suedia

Naţionala de handbal feminin a României va juca la Cupa Mondială din Danemarca în Grupa A, alături de campioana europeană en titre Norvegia, Franţa şi Suedia, în timp ce în Grupa B se vor întîlni Rusia, Danemarca, Brazilia şi Ucraina. La cea de-a treia ediţie a Cupei Mondiale, programată între 16 şi 21 octombrie, vor participa opt echipe, din care şase sînt calificate şi la Campionatul Mondial din Franţa, din luna decembrie. Prima ediţie a fost cîştigată de Norvegia, care n-a participat însă în 2006, titlul revenindu-i Rusiei, într-o reeditare a finalei CM din 2005, cu România, care a cedat la limită, cu 28-29.

Andrei Pavel, în sferturi la Scheveningen

Tenismeanul român Andrei Pavel a trecut, ieri, de spaniolul Santiago Ventura, scor 7-6, 4-6, 7-5, în turul secund al challengerului de la Scheveningen (Olanda), dotat cu premii în valoare de 85.000 de euro. Constănţeanul a primit pentru acederea în sferturi un cec în valoare de 2.480 de euro şi 19 puncte ATP. Pavel participă la turneul olandez şi în competiţia de dublu, unde face pereche cu Sander Groen (Olanda), şi va juca în semifinalele chalengerului. Pentru a ajunge în penultima fază a competiţiei, perechea Pavel / Groen a trecut de cuplul Victor Hănescu (România) / Christophe Rochus (Belgia).

Liga I se află pe locul 30 în clasamentul mondial al IFFHS

Prima divizie a campionatului intern de fotbal din România, Liga I, ocupă locul 30 în clasamentul mondial al ligilor de fotbal, în urma punctajelor obţinute în prima jumătate anului 2007, informează site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Campionatul românesc este pe locul 30, cu 196,5 puncte, în timp ce Primera Division este lider, cu 568 p, urmată de Brazilia, cu 568 p, şi Anglia, cu 550 p acumulate pînă în luna iulie. Înaintea României se mai află campionate precum cele din Tunisia, Egipt, Liban, Algeria sau Siria. IFFHS precizează că metodologia de acordare a punctelor este neschimbată din 1991 şi că diviziile naţionale din America de Sud şi din Vestul Asiei sînt mai bine clasate în prima jumătate a anului. IFFHS întocmeşte clasamentul în funcţie de punctajele primite de echipe în diverse competiţii la care participă, precum Liga Campionilor, Cupa Asiei sau Copa Libertadores. Cele mai multe puncte, 14, sînt obţinute în urma victoriilor înregistrate în Liga Campionilor şi Copa Libertadores. Clasamentul primelor 10 campionate din lume, pînă în iulie 2007: 1. Spania 602 p; 2. Brazilia 568 p; 3. Anglia 550 p; 4. Argentina 548 p; 5. Mexic 486,5 p; 6. Italia 479 p; 7. Franţa 386,5 p; 8. Columbia 354,5 p; 9. Germania 361 p; 10. Chile 343,5 p.

Înscrieri pentru Liga a II-a la fotbal pe plajă

Organizatorii Ligii a II-a la fotbal pe plajă anunţă că în perioada 13-15 iulie va avea loc cel de-al doilea turneu din eşalonul secund, care va oferi posibilitatea de a ocupa ultimele două locuri libere din Liga I, programată începînd cu 20 iulie. Înscrierile se pot face zilnic, între orele 8.00-20.00, la beach-barul situat lîngă arena Melody din Mamaia. Persoană de contact: Tudor Miron (tel. 0752.31.22.04). Taxa de înscriere la turneu este în valoare de 200 RON. Meciurile se vor juca vinerea şi sîmbăta, după ora 16.00, respectiv duminica dimineaţa, începînd cu ora 8.30.

AJF organizează Campionatul Judeţean de fotbal pe plajă pentru juniori

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa anunţă că în perioada 14 iulie - 11 august va organiza o competiţie de fotbal pe plajă rezervată juniorilor, Campionatul Judeţean, la care vor participa jucători născuţi în anii 1990-91 (juniori B), 1992-93 (juniori C), 1994-95 (juniori D), 1996 (juniori E) şi 1997-98 (juniori F). Meciurile se vor disputa pe terenurile din Mamaia şi de la FEFS Constanţa. Relaţii şi înscrieri - zilnic, la sediul AJF, între orele 9.00 şi 13.00 (tel. 61.35.33). Persoană de contact: Constantin Bodnar (tel. 0723.38.30.49).



12