Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 18 August 2014 / 00:00 623 accesări

DOUĂ MEDALII CONSTĂNȚENE LA CUPA FEDERAŢIEI LA TENIS DE MASĂ

Sala Liceului cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru” din Constanţa a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, Cupa Federaţiei la tenis de masă, competiție rezervată junioarelor și juniorilor III şi IV (sportivi născuţi între anii 2002 şi 2005). Participarea a fost una numeroasă, peste 100 de sportivi fiind prezenți la startul întrecerii, care a reprezentat criteriu de calificare pentru Campionatul European de mini-cadeţi programat la Strasbourg (Franţa), la sfârșitul lunii august. Printre aceștia s-au numărat mulți reprezentanți ai celor două cluburi constănțene, CS Farul și LPS „Nicolae Rotaru”, care și-au adjudecat, la finalul concursului, două medalii. Astfel, Elena Zaharia (CS Farul) s-a impus în întrecerea fetelor, la categoria 9-11 ani, iar Vlad Buglea (LPS „Nicolae Rotaru”) a încheiat pe locul secund la băieți, categoria 12 ani.

GOLUL LUI STAVROSITU A RĂMAS PE LOCUL 4

Golul înscris de Marius Stavrositu în semifinalele Cupei României la handbal masculin, ediția 2013-2014, în meciul HCM Constanța - HC Vaslui, când tomitanul a executat cu efect o aruncare de la 7 m, se menține pe poziția a patra în clasamentul întocmit de site-ul de specialitate handball-planet.com, pe baza voturilor iubitorilor handbalului. Cele mai frumoase opt goluri care au intrat în acest top pot fi votate până la 25 august la adresa http://www.handball-planet.com/vote-for-the-handball-goal-of-the-season-20132014/. Clasamentul până la închiderea ediției era următorul: 1. Timur Dibirov - 988 voturi, 2. Anita Gorbitz - 929 voturi, 3. Mikkel Hansen - 704 voturi, 4. MARIUS STAVROSITU - 590 voturi, 5. Gasper Marguc - 429 voturi, 6. Maria Adler - 364 voturi, 7. Uwe Gensheimer - 150 voturi, 8. Espen Smelpass - 42 voturi.

CI DE TENIS DE CÂMP ALE ROMÂNIEI LA VETERANI

Începând de azi, timp de o săptămână, baza sportivă Tenis Club IDU Mamaia va fi gazda celui mai puternic turneu de tenis de câmp pentru veterani găzduit de România, a 25-a ediție a Campionatelor Internaţionale ale României rezervate veteranilor, competiţie inclusă în calendarul ITF. La startul competiției și-au anunțat prezența peste 160 de jucători şi jucătoare, reprezentând 11 ţări: Austria, Bulgaria, Germania, India, Italia, Moldova, Serbia, SUA, Ungaria, Turcia şi, evident, România. În competiţia masculină vor fi opt categorii de vârstă la simplu şi patru la dublu, în timp ce la feminin vor fi doar două categorii de vârstă, ambele la simplu. Organizatorii vor recompensa primii clasați cu premii în bani, în valoare totală de 3.500 de euro, dar vor fi acordate și puncte importante în clasamentele ITF Seniors Circuit. Arbitru principal al turneului este Ştefan Nicorici (white badge ITF), secondat de Andrei Baciu (arbitru naţional).

ÎNCĂ O ÎNFRÂNGERE SEVERĂ PENTRU ROMÂNIA LA CE DE HANDBAL MASCULIN JUNIORI

Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă, ieri, de reprezentativa Ungariei, cu scorul de 43-30 (21-13), în cea de-a treia partidă din grupa C a Campionatului European din Polonia. Pentru tricolori este cea de-a treia înfrângere din tot atâtea posibile în grupa C. România a mai fost învinsă de Franţa, cu scorul de 43-24 (21-12), şi de Croaţia, cu 41-26 (19-13). Primele două clasate în fiecare din cele patru grupe preliminare se califică în faza grupelor principale, meciurile fiind programate la 19 şi 20 august. Echipele de pe locurile 3-4 în fiecare grupă, între care se numără şi România, vor juca pentru clasarea finală pe locurile 9-16. Semifinalele sunt programate la 22 august, iar finalele pentru medalii, două zile mai târziu.

PREȘEDINTELE FR DE HANDBAL, RĂNIT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, care a fost rănit, vineri seară, după ce motocicleta pe care se afla a fost lovită de un autoturism, în Buzău, a fost transferat de la Spitalul Județean Buzău la Spitalul Floreasca din Capitală, el având leziuni la membre. Surse medicale spun că președintele Federației Române de Handbal a suferit mai multe leziuni la membre și se află în stare stabilă, fiind conștient. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Buzău, Amalia Călugăru, accidentul în care a fost implicat președintele Federației Române de Handbal a avut loc vineri seară, pe DN 2 (E 85), în afara localității Poșta Câlnău. Conform sursei citate, Dedu, care se afla pe motocicletă și se îndrepta dinspre Buzău spre Rm. Sărat, a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Vaslui, care a făcut o manevră de schimbare a direcției fără să se asigure.

BALCANIADA DE VOLEI PE PLAJĂ

Campionatul Balcanic de volei pe plajă rezervat senioarelor și seniorilor și-a desemnat ieri, la Timișoara, câștigătoarele. În întrecerea senioarelor s-a impus Serbia 1 (Skaric - Frajtovic), urmată de Moldova (Idjilov - Arabadji), Bulgaria (Dinova - Angelova) și Serbia 2 (Matic - Egic). În competiția seniorilor a câștigat Turcia 1 (Sekerci - Mermer), urmată de Serbia (Kikovic - Basta), Grecia (Kotsilianos - Zoupanis) și Turcia 2 (Giginoglu - Gogtepe).

UNGUR A DISPUTAT FINALA LA DUBLU, LA CORDENONS

Perechea formată din tenismanul român Adrian Ungur și italianul Potito Starace s-a calificat în finala de dublu din cadrul turneului challenger de la Cordenons, dotat cu premii de 42.500 de euro. Ungur şi Starace au trecut în semifinale de favoriţii nr. 2, britanicii Ken şi Neal Skupski, scor 6-2, 6-2. În finala disputată aseară, după închiderea ediției, Adrian Ungur şi Potito Starace au întâlnit perechea cehă Frantisek Cemak / Lukas Dlouhy, principala favorită.

CÎRSTEA ŞI NICULESCU AU FOST ELIMINATE ÎN TURUL AL DOILEA AL CALIFICĂRILOR, LA NEW HAVEN

Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu au fost eliminate, sâmbătă, în turul al doilea al calificărilor la turneul Premier de la New Haven (SUA), dotat cu premii totale de 710.000 de dolari. Cîrstea a fost învinsă de Kaia Kanepi (Estonia), scor 6-1, 6-7 (1), 6-4, iar Monica Niculescu a pierdut în faţa germancei Annika Beck, scor 3-6, 4-6. Tot sâmbătă, Irina-Camelia Begu a învins-o pe sportiva franceză Pauline Parmentier, scor 6-2, 7-6 (7/2), şi va juca în ultimul tur cu învingătoarea din meciul Caroline Garcia (Franţa) - Su-Wei Hsieh (Taiwan). La New Haven, Simona Halep, deţinătoarea titlului, este principala favorită, urmând să joace direct în turul al doilea, în compania învingătoarei din meciul dintre Magdalena Rybarikova (Slovacia) şi o sportivă venită din calificări.

ANA BOGDAN A PIERDUT FINALA TURNEULUI DE LA WOKING

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan a pierdut, sâmbătă, finala turneului ITF de la Woking (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari. Bogdan a fost învinsă, cu scorul de 7-5, 6-3, de sportiva rusă Marta Sirotkina, a treia favorită. Proba de dublu de la Woking a fost câştigată de perechea japoneză Yumi Miyazaki / Mari Tanaka.

FEDERER - FERRER, ÎN FINALĂ LA CINCINNATI

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie nr. 2, şi spaniolul David Ferrer, al şaselea favorit, s-au calificat în finala turneului ATP de la Cincinnati, disputată noaptea trecută. În semifinale, Federer a trecut de canadianul Milos Raonic, al cincilea favorit, scor 6-2, 6-3, iar Ferrer l-a învins pe francezul Julien Benneteau, scor 6-3, 6-2. Federer şi Ferrer s-au mai întâlnit de 15 ori până acum, de fiecare dată impunându-se tenismanul elveţian.

DEL POTRO NU VA PARTICIPA LA US OPEN

Jucătorul argentinian de tenis Juan Martin Del Potro, absent din circuitul ATP din luna februarie, nu va participa la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care va începe la 25 august. Del Potro, câştigător la US Open în 2009, a fost supus în primăvară unei intervenţii chirurgicale la mâna stângă. Argentinianul în vârstă de 25 de ani ocupă locul 11 mondial.

DANI PEDROSA A CÂŞTIGAT GRAND PRIX-UL CEHIEI LA MOTOGP

Pilotul spaniol Dani Pedrosa (Honda) a câştigat, ieri, Marele Premiu al Cehiei la MotoGP, a 11-a etapă a Campionatului Mondial de Motociclism Viteză. Pedrosa a fost urmat de spaniolul Jorge Lorenzo şi italianul Valentino Rossi. Marc Marquez (Honda), care a câştigat primele zece curse ale sezonului, a ocupat locul 4 şi nu a reuşit să depăşească recordul italianului Giacomo Agostini, care s-a impus tot de zece ori în cursul unui sezon. La categoria Moto2 s-a impus spaniolul Esteve Rabat (Kalex), urmat de finlandezul Mika Kallio şi de germanul Sandro Cortese, iar la Moto 3 a câștigat francezul Alexis Masbou (Honda), urmat de italianul Enea Bastianini (KTM) şi de britanicul Danny Kent (Husqvarna).



12