Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Mai 2014 / 00:00 768 accesări

ALEGERI PENTRU PREŞEDINŢIA COSR

Astăzi, de la ora 11.00, la Bucureşti, se vor desfăşura alegerile pentru desemnarea noului preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Cei 123 de membri care formează Adunarea Generală a forului vor alege dintre candidaţii Elisabeta Lipă (preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj şi al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, 49 de ani, desemnată cea mai bună canotoare a secolului XX), Alin Petrache (preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, 37 de ani) şi Octavian Bellu (antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, 63 de ani). Numărul de voturi ce revine fiecărui membru este stabilit în urma performanţelor înregistrate la Jocurile Olimpice de federaţiile naţionale sau de recunoaşterea din partea Comitetului Internaţional Olimpic. Pentru ca Adunarea Generală să fie statutară, trebuie să fie prezenţi 50 la sută plus unu dintre membri. Unul dintre candidaţi va fi desemnat câştigător din primul tur dacă va aduna jumătate plus unu dintre sufragii, în caz contrar urmând să se organizeze o nouă rundă de alegeri, la care vor participa primii doi clasaţi în turul întâi. Octavian Morariu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al COSR în cadrul Adunării Generale a forului din 15 aprilie. În vârstă de 53 de ani, Octavian Morariu, a decis să renunţe la şefia COSR pentru a se dedica activităţii din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic.

HALEP A DEVENIT A DOUA FAVORITĂ LA ROLAND GARROS

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, nr. 1 mondial, principala favorită şi deţinătoarea titlului, a fost eliminată, ieri, în turul al doilea la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, de sportiva spaniolă Garbine Muguruza, locul 35 WTA, scor 6-2, 6-2, după o oră şi patru minute. Eliminarea prematură din competiţie a Serenei Williams vine la două zile după ce chinezoaica Na Li (locul 2 WTA) a părăsit competiţia în primul tur, fiind învinsă, cu 7-5, 3-6, 6-1, de Kristina Mladenovic (Franţa, 103 WTA). Tot ieri, şi sora Serenei, Venus Williams, cap de serie nr. 29, a fost eliminată în turul secund, după ce a fost învinsă de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), scor 2-6, 6-3, 6-4. În urma eliminării primelor două favorite, constănţeanca Simona Halep (locul 4 WTA) a devenit a doua jucătoare, ca poziţie în clasamentul WTA, rămasă în competiţie, după poloneza Agnieszka Radwanska (locul 3 WTA). Halep o va întâlni astăzi, în turul al doilea, pe britanica Heather Watson (92 WTA), jucătoare venită din calificări. Şi daneza Caroline Wozniacki, cap de serie nr. 13, a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, fiind învinsă, scor 7-6 (7/5), 4-6, 6-2, de sportiva belgiană Yanina Wickmayer, fost nr. 12 mondial, care ocupă în prezent locul 64 în clasamentul WTA. Pe tabloul masculin, spaniolul Nicolas Almagro, cap de serie nr. 21, a abandonat în momentul în care era condus cu scorul de 5-0 de americanul Jack Sock, locul 75 mondial.

PERECHEA MERGEA / DRAGANJA, ÎN TURUL SECUND LA ROLAND GARROS

Perechea Florin Mergea / Marin Draganja (România / Croaţia) s-a calificat, ieri, în turul secund al probei de dublu masculin la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Mergea şi Draganja au învins în primul tur, cu 7-6 (7/5), 6-3, după o oră şi 12 minute, cuplul polonez Mariusz Fyrstenberg / Marcin Matkowski, cap de serie nr. 8, finalist la US Open în 2011. În turul secund, Mergea şi Draganja vor întâlni perechea Teimuraz Gabaşvili / Mihail Kukuşkin (Rusia / Kazahstan). Pentru calificarea în turul al doilea la Roland Garros, Mergea şi Draganja vor primi un cec în valoare de 17.000 de euro.

CÎRSTEA ŞI OLARU, ELIMINATE LA ROLAND GARROS

Perechea Sorana Cîrstea / Maria Kirilenko (România / Rusia) a fost învinsă ieri, cu 4-6, 7-5, 6-4, de cuplul Kaia Kanepi / Alexandra Panova (Estonia / Rusia), în primul tur al probei de dublu feminin de la Roland Garros. Într-un alt meci din primul tur, Raluca Olaru şi croata Donna Vekic au fost învinse, cu 6-1, 1-6, 6-1, de nemţoaicele Kristina Barrois şi Annika Beck. Perechile eliminate în primul tur sunt recompensate cu câte un premiu în valoare de 8.500 de euro.

CAMPIOANA TURCIEI LA HANDBAL FEMININ VA PARTICIPA LA “BUCHAREST TROPHY 2014”

Campioana Turciei la handbal feminin, Muratpasa Belediyesi, este ultima participantă anunţată la “Bucharest Trophy 2014”, competiţie organizată de echipa CSM Bucureşti, potrivit anunţului de miercuri al clubului. Campioana Turciei din ultimii trei ani se va alătura astfel formaţiei CSM Bucureşti şi echipelor care au confirmat deja participarea, adică finalista Ligii Campionilor, Buducnost Podgorica, la care joacă şi Cristina Neagu, Rostov Don (Rusia), BBM Bietigheim (Germania) şi Viborg HK (Danemarca). Potrivit anunţului de ieri, motto-ul competiţiei este “Bucureştiul iubeşte handbalul”. Turneul “Bucharest Trophy 2014” se va desfăşura în perioada 21-24 august.

VICECAMPIOANA ŞTIINŢA BACĂU A PRELUNGIT CONTRACTELE A CINCI HANDBALIŞTI

Ştiinţa Bacău, vicecampioana României la handbal masculin, a anunţat, ieri, prelungirea contractelor a cinci handbalişti din lotul actual, care din sezonul viitor va fi pregătit de antrenorul spaniol Mateo Garralda. Conform anunţului de ieri, au fost prelungite contractele jucătorilor Ionuţ Rotaru (centru), Ştefan Grigoraş (portar), Marius Bondar, Florin Dospinescu şi Alexandru Tărîţă (extreme). De asemenea, conducerea clubului i-a propus un nou contract şi lui Rareş Păunică, de la care se aşteaptă un răspuns în zilele următoare. La finalul sezonului 2013-2014, după cucerirea medaliilor de argint, Ştiinţa s-a despărţit de Cristian Ghiţă, Uelington Da Silva Ferreira, Şota Tevzadze, Cristian Fenici, Vladimir Rusia, Mihai Bujor şi Gabriel Bujor. Până în prezent au fost transferaţi doi jucători străini, croatul Goran Gorenac (inter dreapta) şi spaniolul Josep Masachs Gelma (extremă dreapta). Echipa Ştiinţa Bacău va fi condusă şi de un nou antrenor din sezonul viitor, Mateo Garralda, care îl înlocuieşte pe Eliodor Voica, acestuia nefiindu-i prelungit contractul. Handbaliştii au intrat în vacanţă, reunirea în vederea noii stagiuni, în care Ştiinţa va juca şi în Cupa EHF, fiind programată în prima parte a lunii iulie.

ROMÂNIA PARTICIPĂ CU ŞASE ECHIPAJE LA EUROPENELE DE CANOTAJ

România va participa cu şase echipaje la ediţia 2014 a Campionatelor Europene de canotaj pentru seniori de la Belgrad (30 mai-1 iunie), cu obiectivul de a obţine două medalii şi o clasare pe locurile 4-6. Iată componenţa lotului: Cristina Grigoraş, Laura Oprea (dublu rame feminin); Ioan Prundeanu, Dumitru Mariuc (dublu rame masculin); Vlad Dragoş Aicoboae, Toader Andrei Gontaru, Marius Vasile Cozmiuc, Adrian Dămii (patru rame masculin); Petru Codău (simplu masculin); Ionela Livia Lehaci, Andreea Asoltanei (dublu rame feminin categorie uşoară); Roxana Cogianu, Nicoleta Albu, Mihaela Petrilă, Irina Dorneanu, Cristina Ilie, Andreea Boghian, Adelina Cojocariu, Ioana Crăciun, Daniela Druncea. În 2013, la CE de la Sevilla, România a obţinut două medalii de aur la 8+1 şi 2 rame fără cârmaci feminin plus un argint la 4 rame fără cârmaci masculin. Vineri sunt programate întrecerile din serii şi recalificări, iar sâmbătă au loc recalificări şi semifinale. Duminică 1 iunie se dispută finalele, care vor fi transmise în direct de TVR.

VICECAMPIOANA ROMÂNIEI NU S-A ÎNSCRIS ÎN CUPA CEV LA VOLEI MASCULIN

Echipa masculină ACS Volei Municipal Zalău, vicecampioană naţională, a luat decizia de a nu participa la ediţia viitoare a Cupei CEV, motivele fiind legate de cheltuielile mari de deplasare, dar şi un lot ce urmează a suferi modificări, în condiţiile în care principalul acţionar, Primăria Zalău, nu va putea asigura acelaşi buget ca în sezonul trecut. „Am luat decizia, pe care am şi comunicat-o Federaţiei Române de Volei, de a nu participa în Cupele Europene. Dacă aveam siguranţa unui adversar din Europa unde ne puteam deplasa cu autocarul era o chestiune, dar să prinzi o deplasare până undeva la capătul Rusiei, să schimbi două avioane şi să plăteşti o grămadă de bani, un sfert din bugetul anual, cu o altă echipă - este clar că echipa pe care am avut-o anul trecut nu vom mai putea să ne-o permitem - este altceva”, a anunţat Radu Nistorescu, preşedintele clubului de volei.

PLAY-OFF ÎN NBA

Thunder a reuşit egalarea după cea de-a doua victorie consecutivă pe teren propriu în finala Conferinţei Vestice a play-off-ului NBA: Oklahoma City Thunder - San Antonio Spurs 105-92 (2-2 la general). Cei doi super-jucători ai gazdelor au făcut un meci de excepţie, Westbrook înscriind 40 de puncte, iar Durant, 31 de puncte, în timp ce, la oaspeţi, niciun jucător nu a reuşit să înscrie mai mult de 14 puncte! Meciul al cincilea al seriei este programat în această noapte, în San Antonio.

PLAY-OFF ÎN NHL

Canadiens a reuşit o nouă victorie externă în finala Conferinţei Estice a play-off-ului NHL, evitând eliminarea din lupta pentru finala Cupei Stanley: NY Rangers - Montreal Canadiens 4-7 (3-2 la general). A fost cel mai spectaculos meci al seriei, cu prestaţii modeste ale... portarilor, 11 goluri într-un meci de play-off reprezentând o veritabilă performanţă! Oaspeţii au condus continuu pe tabela de marcaj, gazdele părând mult prea sigure de calificarea în finala Cupei Stanley, care nu a venit atunci când se aşteptau! Meciul al şaselea al seriei va avea loc în această noapte, în Canada.

TONY FERNANDES NEAGĂ CĂ DOREŞTE SĂ VÂNDĂ ECHIPA DE FORMULA 1 CATERHAM

Omul de afaceri Tony Fernandes a negat faptul că ar fi scos la vânzare echipa de Formula 1 Caterham, aşa cum a scris presa malaeziană, precizând că doreşte doar să găsească investitori care să contribuie la dezvoltarea team-ului. „Grupul Caterham nu este de vânzare. Iubim ce am construit şi suntem în căutarea de noi investitori. Este adevărat că grupul caută în mod activ investiţii suplimentare pentru a-şi îndeplini planurile ambiţioase de dezvoltare”, a declarat Fernandes, în vârstă de 50 de ani, într-un comunicat al echipei. Presa malaeziană a scris că Fernandes, proprietarul companiei AirAsia şi acţionar majoritar al clubului Queens Park Rangers, nou-promovat în Premier League, speră să-şi vândă echipa de Formula 1 Caterham pentru 430 de milioane de euro. Creată în 2009, sub numele de Team Lotus, apoi rebotezată Caterham, echipa a debutat în Formula 1 în 2010 şi, până în prezent, nu a obţinut niciun punct în Campionatul Mondial. În ianuarie, Fernandes a avertizat cu privire la posibila sa retragere din Formula 1, din cauza lipsei rezultatelor. La Marele Premiu al Principatului Monaco, disputat duminică, pilotul suedez Marcus Ericsson a fost foarte aproape de a obţine primul punct pentru Caterham, după ce a ocupat locul 11, prima poziţie care nu punctează.

DONALD STERLING REFUZĂ SĂ VÂNDĂ CLUBUL LOS ANGELES CLIPPERS

Proprietarul clubului Los Angeles Clippers, Donald Sterling, suspendat pe viaţă de NBA pentru remarci rasiste, a declarat că va lupta împotriva deciziei „ilegale” a forului baschetbalistic nord-american, care îl forţează să-şi vândă franciza. Într-o scrisoare adresată NBA şi publicată pe site-urile „USA Today“ şi „Los Angeles Times“, Sterling, în vârstă de 80 de ani, a declarat că a primit o ofertă mai mare de 2,5 miliarde de dolari (1,83 miliarde de euro) pentru a ceda clubul. El a menţionat că o vânzare forţată a francizei ar fi copleşitoare pentru el şi familia sa. Potrivit site-ului TMZ, Sterling a fost de acord ca soţia sa, Shelly, să vândă clubul. Purtătorul de cuvânt al NBA, Mike Bass, a declarat că o audiere a posibilei schimbări de proprietar la LA Clippers va avea loc la 3 iunie, în New York. Donald Sterling, un miliardar în vârstă de 80 de ani, a fost suspendat pe viaţă de NBA după ce a făcut afirmaţii rasiste în timpul unei conversaţii private cu asistenta sa, căreia i-a reproşat că „se afişează alături de negri”. Conversaţia a fost înregistrată de tânără şi dată publicităţii de TMZ, provocând un val de indignare în SUA. NBA a reacţionat imediat şi l-a suspendat pe Sterling, de asemenea amendându-l cu 2,5 milioane de dolari. Forul a recomandat ca proprietarul LA Clippers să fie schimbat. Sterling şi-a cerut scuze într-un interviu acordat postului CNN şi a precizat că nu este rasist.

QUINTANA A DEVENIT LIDER ÎN IL GIRO

Columbianul Nairo Quintana (Movistar), principalul favorit al Turului ciclist al Italiei 2014, şi-a respectat pe deplin blazonul, câştigând, după un veritabil recital, etapa a 16-a (Ponte di Legno - Val Martello), victorie care i-a adus şi tricoul roz de lider al clasamentului general, după ce marţi dimineaţă luase startul de pe locul 5. Cu un final extraordinar, în care şi-a presărat pe drum toţi adversarii, Quintana a terminat învingător după ce a parcurs 139 km de mare dificultate în 4h 42,35, fiind urmat de învingătorul de anul trecut al Giro, canadianul Ryder Hejsedal (GRS), la 8 secunde, şi de francezul Pierre Roland (Europcar), la 1,13. Sosit cu o întârziere de 4,11, fostul lider, columbianul Rigoberto Uran Uran (Omega Pharma), este acum al doilea la general, la 1,41 de Quintana, în timp ce australianul Cadel Evans, după eforturi excepţionale, a reuşit să rămână pe locul 3, la 3,21. Etapa s-a desfăşurat pe o vreme crâncenă, cu ninsoare intensă, iar pe marginea şoselei se aflau, în unele locuri, mormane de zăpadă, rezultate după curăţarea traseului, şi de 2 m înălţime!



12