Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 12 Iulie 2012 / 00:00 707 accesări

START ÎN CN DE ÎNOT PENTRU JUNIORI II

Astăzi vor debuta la Bucureşti, în bazinul olimpic descoperit din cadrul Complexului Olimpic de Nataţie, Campionatele Naţionale de înot pentru juniori II (băieţi născuţi 1996-98, fete născute 1998-99), competiţie la care se alcătuiesc clasamente separate pentru fiecare categorie de vârstă. Pe listele de start au fost înscrişi opt înotători constănţeni, legitimaţi la cluburile Farul şi Palatul Copiilor. Farul are trei sportivi în concurs: Radu Zibileanu (născut în 1996, antrenor Dumitru Lungu), Andrei Ganea (1996, Anca Buzbuchi) şi Alexandra Radu (1998, Florin Bărbulescu). Secţia de înot de la Palatul Copiilor participă cu Rareş Popescu (1997, Anca Buzbuchi), Nicolae Constantin (1997), Adrian Boambă (1997), Matei Ţibrea (1998) şi Iuliana Nadolu (1998) - ultimii patru sunt antrenaţi de Dumitru Lungu.

“WORLD HARMONY RUN” TRECE AZI PRIN CONSTANŢA

După ce aseară, caravana sportivă “World Harmony Run”, eveniment internaţional care constă în organizarea unei alergări cu o ştafetă cu torţe, în stil olimpic, a fost întâmpinată, la Hîrşova, de primarul oraşului şi de un grup de sportivi de la CS Tae Keon Hîrşova, grupul de alergători va ajunge azi şi la Constanţa. Mai întâi, la ora 11.00, caravana se va opri la Nicolae Bălcescu, unde va fi aşteptată de un grup de tineri din localitate, iar în jurul orei 13.00 va sosi la Constanţa, la Instituţia Prefectului, unde va avea loc o întâlnire cu subprefectul judeţului Constanţa, Aidun Curt Mola, şi directorul executiv al DJST Constanţa, Claudiu Teliceanu, la acest eveniment urmând să fie prezenţi şi copii de la Fundaţia “Giovanni Bosco”. În cursul după-amiezii, caravana va ajunge la Eforie Sud. Vineri dimineaţă este programată plecarea spre Vama Veche.

ÎNSCRIERI LA LPS “NICOLAE ROTARU” CONSTANŢA

Liceul cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanţa pune la dispoziţie zece locuri pentru absolvenţii de gimnaziu care doresc să dea admitere la un liceu cu profil vocaţional, unde vor avea posibilitatea de a dispune de un program echilibrat. Doritorii pot opta pentru următoarele discipline: atletism, kaiac-canoe, canotaj, dans sportiv, haltere, judo, lupte libere, lupte greco-romane, rugby, tenis de masă şi tenis de câmp. „Este foarte important pentru elevii care doresc să participe la această selecţie să nu completeze fişa pentru repartizarea computerizată sau să renunţe la aceasta pe 15 iulie, urmând ca pe data de 16 iulie să vină şi să-şi depună fişa de înscriere, iar pe 17 şi 18 iulie să susţină probele de aptitudini sportive”, a declarat directorul LPS “Nicolae Rotaru”, Andrei Szemerjai. Mai multe informaţii se pot obţine la tel. 0341.405.820 sau la sediul din str. Oborului nr. 55, Constanţa.

UNGUR, ÎN TURUL SECUND LA BASTAD, LA DUBLU

Perechea Adrian Ungur / Filippo Volandri (România / Italia) s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale turneului de la Bastad (Suedia), turneu dotat cu premii în valoare totală de 358.425 de euro, după ce a învins, cu 7-6 (9/7), 6-3, cuplul Roberto Bautista-Agut / Jurgen Zopp (Spania / Estonia). În sferturi, Ungur şi Volandri vor juca împotriva perechii Federico Delbonis / Albert Ramos (Argentina / Spania). Tot la Bastad, perechea formată din constănţeanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt a evoluat aseară, după închiderea ediţiei, în primul tur, împotriva cuplului finlandez format din Harri Heliovaara şi Jarkko Nieminen. Tecău şi Lindstedt sunt principalii favoriţi ai tabloului de dublu şi deţinătorii trofeului. Adrian Ungur şi Horia Tecău vor face pereche la Jocurile Olimpice de la Londra.

SORANA CÎRSTEA, ÎN TURUL SECUND LA STANFORD

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie nr. 9, s-a calificat, ieri, în turul al doilea al turneului WTA de la Stanford, dotat cu premii în valoare de 640.000 de dolari. Cîrstea a dispus, în primul tur, cu 7-5, 6-4, de americanca Vania King. În turul secund, românca o va întâlni pe sportiva chineză Zheng Saisai. Pentru accederea în turul al doilea, Cîrstea va primi 60 de puncte WTA şi un cec în valoare de 8.750 de dolari.

BEGU ŞI GALLOVITS-HALL, VICTORII LA PALERMO

Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu, locul 73 WTA, a învins-o, ieri, cu 3-6, 6-1, 6-4, pe Lourdes Dominguez Lino (Spania, locul 80 WTA) şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Palermo, dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari. În sferturi, Begu va juca împotriva învingătoarei dintre Estrella Cabeza Candella (Spania, locul 162 WTA, jucătoare venită din calificări) şi Maria Elena Camerin (Italia, locul 196 WTA, beneficiara unui wild card). Prin calificarea în sferturi, Begu şi-a asigurat un cec în valoare de 5.340 de dolari şi 70 de puncte WTA. Marţi seară, Edina Gallovits-Hall a ratat calificarea în turul secund la Palermo, fiind învinsă de italianca Sara Errani, principala favorită, scor 6-1, 6-1, după 70 de minute de joc. Ieri, în proba de dublu, cuplul Edina Gallovits-Hall / Vera Duşevina (România / Rusia), cap de serie nr. 3, a învins, cu 6-3, 6-0, perechea Julia Cohen / Tamaryn Hendler (SUA / Belgia) şi s-a calificat în semifinale.

VOECKLER A CÂŞTIGAT A ZECEA ETAPĂ A TURULUI FRANŢEI

Rutierul francez Thomas Voeckler (Europcar) a câştigat a zecea etapă a Turului Franţei, desfăşurată ieri, pe distanţa de 194,5 km, între localităţile Macon şi Bellegarde-sur-Valserine. Pe locul secund s-a clasat italianul Michele Scarponi, iar poziţia a treia a fost ocupată de germanul Jens Voight. Britanicul Bradley Wiggins (Sky) a rămas purtătorul tricoului galben de lider în clasamentul general. Aceasta este a doua victorie a unui francez în actuala ediţie a Turului Franţei, după cea obţinută duminică de Thibaut Pinot. Etapa a 11-a a Turului Franţei se va disputa astăzi, pe distanţa de 148 km, între Albertville şi La Toussuire / Les Sybelles.

TREI COLABORATORI APROPIAŢI AI LUI LANCE ARMSTRONG, SUSPENDAŢI PE VIAŢĂ

Trei colaboratori apropiaţi ai lui Lance Armstrong de la echipa US Postal, medicul Luis Garcia del Moral, preparatorul fizic Michele Ferrari şi antrenorul “Pepe” Marti, au fost suspendaţi pe viaţă, a anunţat Agenţia Americană Antidoping (Usada). Del Moral, medic al echipei US Postal, Ferrari, preparator al lui Armstrong şi consultant la US Postal, şi Marti, au fost suspendaţi pentru infracţiuni comise “în cadrul unui sistem de dopaj organizat la nivelul echipei”. „Interzicerea acestor indivizi pe viaţă este un gest care protejează actualele şi viitoarele generaţii de sportivi şi păstrează integritatea competiţiei”, a declarat preşedintele Usada, Travis Tygart. Cei trei fac parte dintre grup de şase persoane, între care şi Lance Armstrong, împotriva cărora Usada a deschis în iunie o procedură antidoping, acuzându-l pe septuplul câştigător la Turul Franţei de dopaj în perioada 1996-2001.

CONTADOR, DOUĂ CONTROALE ANTIDOPING ÎN MAI PUŢIN DE NOUĂ ORE

Rutierul spaniol Alberto Contador, aflat în stare de suspendare după ce a fost depistat pozitiv în timpul Turului Franţei 2010, a fost supus unui dublu control antidoping în mai puţin de nouă ore, testele fiind efectuate de reprezentanţii Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) şi cei ai Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA). Ciclistul iberic urmează să ia startul pe 6 august, la o zi după expirarea suspendării pentru dopaj, în cea de-a 8-a ediţie a Eneco Tour, cursă pe etape desfăşurată în Belgia şi Olanda, care îi va servi drept pregătire înaintea participării la Turul Spaniei, care va debuta pe 18 august, la Pamplona. În vârstă de 29 ani, Contador a câştigat de trei ori Turul ciclist al Franţei (2007, 2009 şi 2010), însă ultima victorie din Marea Buclă i-a fost anulată după ce a fost depistat pozitiv la clenbuterol.

PRIMĂRIA PARISULUI VA MODERNIZA ARENA ROLAND GARROS

Primăria Parisului a aprobat proiectul urbanistic pentru modernizarea arenei de tenis de la Roland Garros, care găzduieşte anual unul dintre cele patru turnee de Mare Şlem. Obiectivul acestui proiect îl reprezintă soluţionarea problemelor de spaţiu cu care se confruntă celebra arenă pariziană, pentru a putea atrage mai mulţi spectatori, dar şi pentru a îmbunătăţi condiţiile oferite acestora. Conform Federaţiei Franceze de Tenis, lucrările vor începe în 2014, finalizarea acestora fiind prevăzută pentru 2017. În urma acestor lucrări de modernizare, capacitatea arenei va creşte cu 6 la sută, vor fi extinse şi spaţiile verzi, iar terenul central Philippe Chatrier urmează să fie dotat cu un acoperiş retractabil, pentru a-i feri pe jucători de eventuale intemperii. Se prevede, totodată, construirea unui nou teren de joc, cu o capacitate de 4.950 de locuri.

SUA MERGE LA JO CU 530 DE SPORTIVI

Statele Unite ale Americii va merge la Jocurile Olimpice cu o delegaţie formată din 530 de sportivi, în care, pentru prima oară, sunt mai multe femei decât bărbaţi. Comitetul Olimpic american (USOC), care a anunţat lista sportivilor, a precizat că 269 de femei şi 261 de bărbaţi vor reprezenta SUA în 25 din cele 26 de discipline din programul olimpic (handbalul este singura excepţie). Dintre aceşti sportivi, 228 au deja o experienţă olimpică, iar şapte dintre ei vor participa la a cincea Olimpiadă: Amy Acuff (atletism) Phillip Dutton şi Karen O’Connor (echitaţie), Khatuna Lorig (tir cu arcul), Emil Milev şi Kim Rhode (tir) şi Danielle Scott-Arruda (volei). Karen O’Connor, în vârstă de 54 de ani, va fi sportiva americană cea mai în vârstă, iar înotătoarea Katie Ledecky, 15 ani, va fi cea mai tânără. Printre americanii de la Londra, 76 au fost deja campioni olimpici, adică aproape 15% din delegaţie. Michael Phelps va deveni cel mai medaliat sportiv din istoria JO dacă va câştigat trei medalii în Marea Britanie. Înotătorul din Baltimore ar putea s-o depăşească astfel pe Larisa Latînina, care deţine 18 medalii olimpice.

PLOAIA, MUSAFIR NEPOFTIT AL JO DE LA LONDRA

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra, competiţie care va debuta pe 27 iulie, au conceput un plan de urgenţă pentru a face faţă ploilor neîncetate care vor afecta Regatul Unit în această vară. Potrivit cotidianului The Guardian, guvernul britanic şi comitetul de organizare (LOCOG) au avut mai multe reuniuni, în cursul cărora a fost analizat modul în care competiţia ar putea fi afectată de ploaia şi vremea urâtă care se anunţă pentru următoarele săptămâni în întreaga ţară. Autorităţile britanice au vrut să ştie cum ar putea perturba furtunile violente întrecerile organizate în exterior, precum cele de canotaj, mountain-bike sau volei pe plajă. În plus, ploaia ar putea afecta şi întrecerile de pe Stadionul Olimpic, cu o capacitate de 80.000 locuri, mulţi dintre iubitorii de sport plătind până la 2.000 de lire sterline pentru a asista la evenimente precum ceremonia de deschidere sau finala probei masculine de 100 m, în timp ce doar două treimi din capacitatea arenei este acoperită. Organizatorii au comandat deja câteva mii de pelerine din plastic pentru ca spectatorii să fie protejaţi de ploaie în timp ce vor sta la lungile cozi de la controalele de securitate, la intrarea în Parcul Olimpic.



12