Un fost ministru acuză că Ministerul Educaţiei e condus de baronii manualelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu știința tuturor

Un fost ministru acuză că Ministerul Educaţiei e condus de baronii manualelor

Educație 23 Octombrie 2019 / 19:02 2874 accesări
Fostul ministru Liviu Pop: „Dacă vreţi, facem emisiuni întregi despre şpăgile indirecte şi directe care se dau“

Fostul ministru Liviu Pop: „Dacă vreţi, facem emisiuni întregi despre şpăgile indirecte şi directe care se dau“

În şcolile din România se vând manuale şi auxiliare precum s-ar vinde în farmacii medicamente neomologate, susţine fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, care afirmă că MEN e condus de „baronii manualelor”, lucru despre care ar şti şi preşedintele țării, şi DNA.

Într-o emisiune la Digi Tv, fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a spus că poate vorbi despre„baronii manualelor”, care conduc MEN. „Ştiu doar de baronii manualelor din Ministerul Educaţiei. Dacă vreţi, facem emisiuni întregi despre şpăgile indirecte şi directe care se dau şi despre care şi DNA ştie, şi preşedintele statului ştie. (...) Tentaculele sunt acolo”, a spus Liviu Pop.

Întrebat dacă Ministerul Educaţiei nu este condus în prezent, de PSD, Liviu Pop a răspuns: „Nu e condus de PSD, e condus de baronii manualelor Ministerul Educaţiei, din 2011. Noi ne-am perindat pe acolo câte şase luni, cinci luni, fiecare cât noroc a avut (...) Pe zona manualelor şi a auxiliarelor, tentaculele baronilor sunt bine infiltrate, ştie şi preşedintele statului, că are informaţii de la SRI, şi premierul ştie, şi toţi miniştrii Educaţiei”, a afirmat fostul ministru.

Întrebat ce a făcut premierul în lupta cu aceşti baroni, Liviu Pop a afirmat că e „o luptă continuă”, fiind o cercetare şi la DNA. „Ne luptăm cu ei, ne luptăm în continuare, e o luptă continuă. Dacă ne ajută şi DNA în dosarele aceste,a cu siguranţă veţi vedea”, a mai spus Pop. Fostul ministru a făcut şi o comparaţie, spunând că „astăzi în şcolile din România se vând manuale şi auxiliare neuatorizate, exact cum te-ai duce la farmacie (...) şi ai cumpăra un medicament care nu este omologat şi l-ai folosi”. Liviu Pop a fost ministru al Educaţiei în perioada iunie 2017 - ianuarie 2018 în Guvernul Mihai Tudose.

Andronescu: Nu s-a întâmplat aşa ceva

Fostul ministru al Educaţiei, EcaterinaAndronescu, a declarat că nu poate confirma afirmaţiile lui Liviu Pop. „Nu este adevărat! Eu cel puţin pot să garantez lucrul acesta: în perioada la care el face referire am fost şase luni în 2012 ministru şi opt luni acum (2019 - n.r). Nu pot să confirm o asemenea declaraţie, în niciun caz. Cel puţin pe mandatele mele, pot să vă asigur că aşa ceva nu s-a întâmplat”, a declarat Andronescu.

Directorul general al Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP), Maria Nistor, a declarat, că în Ministerul Educaţiei există atât persoane de bună credinţă, cât şi, probabil, „persoane care au alte interese”, în contextul afirmaţiilor lui Liviu Pop.



Ştiri recomandate

12