Un nou guvern, până de Crăciun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un nou guvern, până de Crăciun

Eveniment 07 Decembrie 2009 / 00:00 592 accesări

Cel de-al doilea tur de scrutin s-a încheiat. Potrivit primelor rezultate ale exit-poll-urilor, Mircea Geoană l-a învins pe Traian Băsescu în cursa pentru Cotroceni. Politicienii au savurat rezultatele scrutinului şi şi-au arătat satisfacţia pentru rezultatele bătăliei electorale. Preşedintele UDMR, Marko Bela, şi-a exprimat speranţa că, începând de astăzi, se va putea pune capăt divizării care a caracterizat în ultima vreme viaţa politică. El l-a felicitat pe Geoană şi a explicat că Uniunea l-a susţinut în această cursă pe liderul PSD pentru că el şi partidul său au susţinut “ideea de schimbare, ideea unei guvernări şi unui guvern în frunte cu Klaus Iohannis”. La rîndul său, după ce i-a felicitat pe Geoană şi Antonescu, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că Băsescu s-a autoizolat în politică şi “nu ştie să piardă, dar o să înveţe”. Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, aseară, că a convenit ca, astăzi, să aibă o întâlnire cu Mircea Geoană şi cu Crin Antonescu, pentru a stabili următorii paşi care trebuie urmaţi. În opinia sa, rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost unul “previzibil”, iar “alternanţa la putere a devenit o regulă”, ceea ce “este bine pentru democraţie”. Iohannis a arătat că ideea lui Geoană ca România să aibă guvern până de Crăciun reprezintă “un termen ambiţios”, iar acest lucru este “tehnic, posibil”. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mulţumit celor ce au ieşit la vot şi a dat asigurări că este posibil ca, până la Crăciun, să fie instalat noul Guvern. El a arătat că lucrurile s-ar grăbi dacă Negoiţă şi-ar depune mandatul. Întrebat cât vor rămâne liberalii împreună cu PSD în alianţa de guvernare, Antonescu a afirmat că alianţa va dura până la alegerile parlamentare, dar relaţia cu Geoană, probabil pe toată durata mandatului acestuia. “Dacă mandatul lui Geoană va fi unul bun, îl voi susţine şi pentru al doilea mandat”, a afirmat Antonescu.



12