UN PAMFLET PE ZI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UN PAMFLET PE ZI

Un prezident-jucător
Eveniment 26 Ianuarie 2007 / 00:00 572 accesări

Băsescu reprezintă noul şi revoluţionarul prototip al preşedintelui jucător, ceea ce România, să recunoaştem, nu a mai avut pînă acum. Am avut un preşedinte solar (cînd el apare, soarele răsare) şi un ţap care o tot zgîndărea la melodie pe Luminiţa de la capătul tunelului. În cazul Băsescu, esenţa jocului se trage de la şfara cu motocei cu care se jucau mîţele lui Creangă pînă crăpau. De aici derivă şi esenţa drăcească a jocurilor practicate la scară naţională şi internaţională de prezidentul nostru jucăuş. Ca jucător înrăit, prezidentul se joacă tot timpul cu nervii noştri firavi, pe care a reuşit să-i facă franjuri. A tot întins de ei ca de o gumă de mestecat! Şi încă mai întinde! Prezidentul e pus tot timpul, după cum spuneam, pe joacă. Să-l vedeţi, drăguţul de el, cum se tăvăleşte ca un bebe pe burtică şi se joacă în draci cu Constituţia! O aruncă în sus, încercînd să ţintească la fix candelabrele de la Cotroceni, o prinde şi după aia o smotoceşte ca pe un căţeluş din pluş, strigînd cît să-l audă serviciile de securitate: „Tîta mare”. Cel mai mult îi place să pună Constituţia la fund şi să se mozolească la gură cu paragrafe şi articole din ea. Jocul de-a Constituţia se numără printre preferatele sale. Firesc, e un joc prezidenţial, deci, cu circuit închis, care îi permite să-şi arate muşchii în extensor naţiunii. Prezidentul se dă în vînt după bîza dîmboviţeană cu premierul. Domnia sa loveşte cu sete şi premierul trebuie să ghicească cine l-a fript pe după ceafă… Grea ecuaţie! Au fost cazuri cînd premierul, deşi prezidentul s-a prezentat cu nume şi prenume înainte de fiecare pălitură, nu a reuşit să identifice autorul! De necrezut! Deşi nu este prea mare la stat, prezidentul nostru jucător a dovedit că are o palmă foarte grea… În aceeaşi gamă de jocuri intră leapşa şi lapte gros, după care prezidentul se dă în vînt. Prezidentului îi mai place să se joace de-a ascunselea cu bileţele roz. Premierului, însă, îi place să se joace de-a telefonul fără fir cu procurorul general al României, cel care a fost înainte ca baschetul să pună stăpînire pe Justiţie. Un joc în doi foarte apreciat de prezidentul Băsescu este fripta, factorul psihologic pe bază de priviri aiurea fiind decisiv. Dacă ţinem cont de scorurile înregistrate la bîza dîmboviţeană şi la fripta, putem spune că premierul a încasat-o cu vîrf şi îndesat… Ţară, ţară, în Irak, vrem ostaşi şi ARO care să o ia la cheie! Este un joc care în mod normal ar fi trebuit să fie deschis printr-un referendum. Prezidentul a reactivat şi revoluţionat „Nu te supăra, frate !”, un joc în care premierul este pus tot timpul pe tuşă, ca să-i ia locul Stolojan, dar el nu se lasă! „Nu te supăra, frate” se îmbină de minune cu bîza dîmboviţeană, după care prezidentul leşină de plăcere într-un orgasm total provocat de pălitura pe după ceafa premierului. Prezidentul nu a adus pe mapamond jocuri noi, dar a reuşit să le adapteze pe cele vechi la cerinţele domniei sale de prezident-jucător. Chiar şi jocurile statice de curte au fost transformate în gîlceavă! Pentru şeful de la Cotroceni, după cum ne-am convins, importante sînt doar jocurile pe care le poate controla domnia sa. Dacă ar putea, şi se pare că acesta este viitorul, le-ar controla pe toate! Nu-i place să piardă. Cel mai longeviv joc din cariera sa prezidenţială de pînă acum este de-a şoarecele şi pisica, cu premierul pe post de rozătoare. Ei bine, asistăm la o adevărată telenovelă - fluviu. Nu vedeţi, după 4653 de episoade, pisica cu beretă de mariner nu a reuşit încă să prindă şoarecele! După aproape doi ani de guvernare portocalie, prezidentul încă mai aleargă după premierul-şoricel! Fără folos, pentru că îl scapă tot timpul printre gheruţe! Acum, mai nou, s-a cam schimbat raportul de forţe. A ajuns şoarecele să strige: „Unde-i pisica, aliaţi, ca să…” Tot felul de jocuri ocupă timpul celor mai puternici oameni ai ţării. Se cam joacă dumnealor cu soarta ţării! Cînd sînt atîtea de făcut, de joacă ne arde nouă? Vorba şoarecelui viteaz: „Unde-i pisica…”



Ştiri recomandate

12