Una dintre nemuritoarele tradiţii ale politichiei noastre autohtone se cheamă datul pe goarnă. Au unii vînă de gornişti în ei. Ca să fim bine înţeleşi, e vorba de gornistul-politician. Are ăsta nişte bojoci de te sperie! Interpretează tot felul de partituri la comandă. Vine şeful de partid, îi pune partitura în faţă şi dă tonul la cîntec. Fără tonul de partid, atenţie, gornistul nu-şi poate pune bojocii în funcţiune. Ca şi trompetistul de partid, instrumentistul care duce vorba de colo pînă colo. De aceea, se şi spune „Ăla este trompetistul lui cutare...”. Tragem concluzia că un partid nu poate trăi fără suflători. De altfel, deloc întîmplător se pune un accent deosebit pe creşterea şi pregătirea multilaterală a suflătorilor de partid. Pe ultima treaptă se află taragotistul, cel care este utilizat mai mult la beţiile de partid. E unul care, la auzul rapsozilor de partid, adoarme imediat şi subit cu capul pe masă. Alţii înjură proletariatul şi spun: „Ce trai am avut pe vremea comuniştilor; da: neică, ce trai avem acum, în capitalism! Trăiască, ca să şi înflorească, capitalismul nostru!”. În cazul unor activişti cu bretele, cacofonia dă greutate lozincilor de partid. Datul pe goarnă nu e ca datul pe derdeluş. Îţi trebuie ureche muzicală ca lumea şi potenţial în bojoci. Cele mai multe partituri se dau pe goarnă la şefu' sau la... centru. Instrumentistul partidului este singurul care poate interpreta „Aria calomniei” la goarnă. Nicăieri în fostul lagăr socialist, unde, slavă Domnului, sînt şi astăzi, numeroşi gornişti rămaşi de pe vremea lui Pazvante, nu s-a mai înregistrat o asemenea performanţă interpretativă. Vă închipuiţi, „Aria calomniei” la goarnă! Au încercat unii şi la trombon, dar nu are rezonanţa goarnei. Şi, pe urmă, de la o vreme tromboniştii o cam iau pe pustii, adică falsează. S-au luat anumiţi şefi după nişte trombonişti şi au dat chix. Datul pe goarnă presupune o anumită acurateţe. Dacă vrei să-l faci pe unul la fix, îl dai pe goarnă. Are mare căutare datul pe goarnă. Nu numai în politichie. Nici tromboniştii nu sînt ignoraţi chiar de tot de cei cărora le place să li se sufle în ureche. Constat că unor mahări le place să le sufle gornistul tot timpul în ureche. Cum îl văd, îl şi întreabă: „Ce-ai mai auzit? Ce spune ăla despre mine? Mă înjură, nu-i aşa? Apleacă-te către urechea mea şi suflă...”. Sînt precum turcii care stau cu ciubucul în gură sau ăia cu pipa. Se spune că plăcerea izvorăşte din talentul gornistului care ştie ca nimeni altul să bage limba în ureche. Are gornistul o limbă mătăsoasă de te înfioară! Strategii de partid sînt de părere că ideal este să ai o echipă întreagă de suflători. Trompetistul să fie un soi de purtător de cuvînt, iar gornistul suflătorul casei. În perspectiva anticipatelor, se antrenează unii de zor la datul pe goarnă. Pentru că, atenţie, nici nu ştiţi de ce este în stare gornistul lovit în amorul propriu, cel care, într-un fel sau altul, dintr-un motiv sau altul, se simte marginalizat. Trebuie precizat că şi gornistul are pretenţiile lui la o funcţie, la un post, ceva, acolo, sus... Nu e chiar băiat de orchestră, numai bun de pus, cum cred diverşi, să şteargă instrumentele. Nu o luaţi aşa, că vă ardeţi! Nu-l avansezi pe gornist cum vrea el şi, mai ales, cînd vrea, gata, te dă imediat pe goarnă! E, de pildă, un fost primar care a pierdut la trecutele alegeri locale şi acum ameninţă, în dreapta şi în stînga, că dă partidul pe goarnă. Ne vom lămuri dacă avem sau nu de-a face cu un virtuoz al goarnei. Vă daţi seama, nu e simplu să dai un mahăr de partid pe goarnă, darămite ditamai partidul! Îţi trebuie partitură, nu glumă! Îţi trebuie bojoci, nu te joci! Se anunţă aşadar un spectacol de zile mari. Un concert de partid pentru goarnă plus coarde (politice) opus(e) nouă. Un astfel de concert de dat partidul pe goarnă se ţine de regulă din patru în patru ani. E momentul în care ies la scenă deschisă toţi marii gornişti care vor să dărîme un partid sau cei care spală putina. Cît de tari se cred unii, se mai întîmplă ca un grup de suflători să poată demola o formaţiune politică. Gornistul, să ştiţi, mai mult dezbină decît îmbină. Asta e menirea lui ca suflător politic. După un astfel de moment, intră în scenă trompetistul care dă stingerea.