Guralivul şi-a dat din nou mîrşăvia pe faţă şi mîrlănia în întreaga ei splendoare. Trecutul său ghebos şi comunist îl recomandă de multă vreme ca pe un otrăvit notoriu. Guralivul, care vorbeşte tot timpul cu spume la gură, nu se dezminte. El muşcă întotdeauna exact mîna care l-a hrănit sau din care a ciugulit. O jartea penală care reuşeşte de fiecare dată, dar pînă cînd?, să cadă în picioare precum pisica maturată de tot felul de coşmare feline. Trădarea îl caracterizează definitoriu pe guralivul a cărui gură seamănă cu o hazna. Guralivul e un spurcat fără pereche! Înjură pe toată lumea şi se comportă ca un golan. Trădarea e specialitatea lui de bază. A învăţat asta în tranşeele perversiunilor uteciste. Nu are mamă, nu are tată, decît scriptic în buletinul său de identitate. Care identitate? Aceea de vînzător de mamă şi de tată ca să-i fie lui bine şi uscat la buci. Guralivul este cunoscut ca un om lipsit total de caracter. El stăpîneşte cel mai bine insurecţia armată de la 23 August, cînd cu întorsul armelor împotriva Germaniei. Ăsta nu are armă, că asta ne-ar mai trebui, dar întoarce, ca la 23 August, fundul său mare şi asudat. O teroare! Guralivul cunoaşte la perfecţie tehnica înecatului care se agaţă de orice pai. Datorită acestui lucru, trebuie să recunoaştem, a

supravieţuit tuturor regimurilor politice. Din această cauză, i-a intrat în cap că este mare şi tare pe fundul lui cel asudat. Guralivul, care vorbeşte mult şi prost, a uneltit tot timpul împotriva celor care l-au scos din buda în care se afundase. Dumnealui uită însă mult prea repede pentru că gîndeşte cu bucile şi nu cu capul. Care cap? Guralivul a sărit la gîtul celor care i-au asigurat protecţia necesară ca să nu ajungă să pască pe pajiştile de la Poarta Albă. Aşa a fost toată viaţa lui. Nerecunoscător, scîrbos şi rece. Guralivul este cunoscut ca

fiind un neobosit fitilist cu rol de cîrtiţă. De mai multe ori a săpat chiar sub scaunul celui care a manifestat foarte multă înţelegere şi îngăduinţă faţă de mîrlăniile lui fără pereche. Anul trecut, dacă îmi aduc bine aminte, guralivul a încercat să- i înfăşoare de gît funia liberală, încercînd să-l spînzure! Nu i-a mers. A luat-o peste bot conform regulamentului în vigoare. Pentru că nu i-a sucit nimeni gîtul ca la puii guralivi, acum a

încercat din nou să sară la beregata binefăcătorilor săi! O hahaleră! Normal şi firesc, ţinînd cont de evoluţia lui perversă, ar fi trebuit să o ia serios pe după ceafa lui groasă şi lată, în funcţie de unghiul din care priveşti. Guralivul este periculos pentru că umblă dezlegat şi turbat de atîta ranchiună. Pe ăsta dacă-l mîngîi pe creştet rişti să turbezi şi tu... Guralivul este turbat şi pentru că i s-a luat cureaua de la pantaloni. Merge cu

ei în vine şi scînceşte pentru că nu mai are nici o putere. E greu să-ţi urmezi linia parşivă cu nădragii pînă la genunchi! Guralivul îşi roade unghiile de oftică. Simte că-i fug nădragii de sub picioare. I-a săpat pe apropiaţii din jurul lui şi acum riscă să ajungă de unde a fost salvat - adică în budă. Într-un fel, se întoarce de unde a plecat... Aflat într-un evident declin, pentru că vine şi ziua judecăţii lui, guralivul se plimbă cît e ziulica de mare cu şopîrla. O ţine în lesă şi face demonstraţii de dresură. La concret, o pune să-i şopîrlească pe cei pe care i-a trădat. Şopîrla guralivului este oarecum hazlie în momentele în care se poartă ca o maimuţică şi face tumbe. În fapt, pentru că şopîrlelile guralivului nu mai au nici o eficacitate, pentru că nimeni nu mai este dispus să se uite în gura lui, toate acţiunile sale se rezumă la nişte tumbe tîmpite. Şopîrla guralivului este depăşită de tehnicile şopîrlitului modern. În ceea ce-l priveşte pe guraliv, s-a adeverit că năravul din fire nu are lecuire. Trist este că un individ de genul lui şi-a găsit în toţi aceşti ani un loc călduţ şi a prosperat ca la Verdun, depăşindu-şi cu mult condiţia de altădată! Dîrla, dîrla, dîrla, am făcut revoluţie ca să prospere şopîrla!