Un tînăr a fost snopit în bătaie, în plină stradă, din cauza unei fete

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Agresiune filmată pe bulevardul Mamaia

Un tînăr a fost snopit în bătaie, în plină stradă, din cauza unei fete

Eveniment 11 Noiembrie 2006 / 00:00 3401 accesări

Doi tineri au fost, ieri dimineaţă, în jurul orei 4,00, protagoniştii unui scandal ca-n filme, derulat pe bulevardul Mamaia, în faţa clubului Motor. Între doi amici, Răzvan Scurtulescu, de 23 ani, şi Alexandru Rabuca, de 19 ani, s-a produs o altercaţie care a sfîrşit printr-o bătaie greu de închipuit. În mai puţin de un minut, Alexandru a fost pur şi simplu trîntit pe asfalt şi lovit violent cu pumnii şi picioarele de amicul mai mare, întreaga scenă fiind filmată de un cameraman al TV Neptun. Totul s-a întîmplat sub ochii prietenilor lor, care abia după ce au văzut că lucrurile iau o întorsătură periculoasă, au intervenit. Interesant este faptul că imediat după bătaie, cei doi s-au împăcat şi au plecat către case, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Poliţiştii din cadrul Secţie 1 de Poliţie Constanţa au luat la cunoştinţă despre producerea incidentului de abia în cursul zilei de ieri, cînd au vizionat caseta înregistrată de cameramanul TV Neptun. Pe baza înregistrării, poliţiştii au identificat participanţii la scandal după numărul de înmatriculare al maşinilor cu care aceştia au plecat din faţa clubului. Cei doi bătăuşi au fost aduşi la sediul de poliţie, împreună cu mai mulţi martori, tinerii fiind nevoiţi să dea declaraţii în faţa oamenilor legii. Potrivit acestora, întreg incidentul a pornit de la o fată cu care unul dintre băieţi ieşise în respectiva seară în club. După ce şi-au recunoscut faptele, atît victima, cît şi agresorul nu au avut nimic de obiectat, cei doi fiind sancţionaţi contravenţional la Legea 61 din 1991 republicată, pentru tulburarea ordinii publice. Victima agresiunii a spus că nu intenţionează să depună plîngere împotriva lui Răzvan Scurtulescu, tot scandalul fiind doar o chestiune trecătoare.

Taguri articol


12