Vasile Şeicaru cîntă despre „Oraşul cu floare de tei”, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vasile Şeicaru cîntă despre „Oraşul cu floare de tei”, la Constanţa

Monden 30 Mai 2009 / 00:00 876 accesări

Unul dintre cei mai îndrăgiţi cîntăreţi de muzică folk, Vasile Şeicaru, va prezenta un recital în clubul „Phoenix”, pe data de 5 iunie, cu începere de la ora 21.30. Concertul său de pe scena de la malul mării va marca lansarea albumului „În oraşul cu floare de tei”, care apare pe piaţa muzicală după trei ani de muncă şi multe sentimente investite. Materialul discografic prezintă tuturor iubitorilor de muzică scrisă si interpretată cu sufletul 10 piese de excepţie. „De ce În oraşul cu floare de tei? Pentru că e vorba aici de oraşul în care am trăit în primii ani de viaţă, de locurile unde am copilărit, unde am învăţat, unde am început să cînt, unde s-a născut Mihnea, băiatul nostru şi unde am iubit: Galaţi!”, spune interpretul. Romantic, sentimental, personal..., albumul cuprinde piese de o mare sensibilitate precum: „Într-o lume cu renume”, „Din cuvintele concrete, din iubirile secrete”, „În oraşul cu floare de tei”, „Lumea pentru toţi” sau „Un înger pereche”.

Vasile Şeicaru îi va avea ca invitaţi speciali în concertul său de la Constanţa pe Zoe Alecu şi Corneliu Stroe. Preţul biletelor pentru recital este de 35 de lei, acestea putînd fi achiziţionate de la sediul clubului.

Artistul s-a născut în comuna Oancea din judeţul Galaţi. În anul 1978, Vasile Şeicaru a devenit membru al „Cenaclului Flacăra”, fapt care i-a adus consacrarea ca interpret şi compozitor. Şeicaru este membru fondator al renumitei trupe „Pasărea Colibri”, cu care s-a bucurat de un enorm succes în anii ‘80, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici.

De-a lungul carierei sale, Vasile Şeicaru a colaborat cu artişti de excepţie, printre aceştia numărîndu-se: Adrian Ordean, Eugen Mihăescu, Mircea Drăgan, Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici, Ştefan Hruşcă, Mugurel Vrabete, A.G. Weinberger. Printre şlagărele compuse, de-a lungul timpului, de Vasile Şeicaru, se numără „Viaţa-i viaţă, banu-i ban”, „Din prea mult sau prea puţin”, „Lume, soro lume”.

Taguri articol


12