Vedetele îşi încearcă norocul la poker, la Cannes

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vedetele îşi încearcă norocul la poker, la Cannes

Monden 15 Mai 2008 / 00:00 612 accesări

Salma Hayek şi Edward Norton se numără printre cele şase staruri internaţionale care vor juca poker în interes caritabil, sîmbătă, la Palm Beach, în timpul Festivalului de Film de la Cannes, care debutează miercuri şi se încheie pe 25 mai. Alături de fostul cuplu Salma Hayek - Edward Norton, vor mai juca poker în cadrul acestui turneu caritabil Denis Hopper, Tim Robbins, Woody Harrelson şi Goldie Hawn. Miza acestei partide de legendă o constituie suma de un milion de dolari care va fi donată unei organizaţii de caritate, la alegerea câştigătorului. Turneul va fi transmis în direct pe un ecran în afara Palm Beach.

Între timp, Sean Penn, preşedintele juriului celei de-a 61-a ediţii a Festivalului de la Cannes, se joacă de-a v-aţi ascunselea cu presa: starul american a refuzat cu obstinenţă să pozeze pentru jurnaliştii acreditaţi. Marţi seara, la dineul membrilor juriului, care a avut loc la hotel Martinez, Sean Penn s-a folosit de o rochie furată pentru a scăpa de blitzurile fotografilor. Jurnaliştii decepţionaţi au fost deja avertizaţi de anturajul actorului că acesta va poza pentru ei extrem de puţin pe parcursul festivalului.

La Cannes va sosi o pleiadă de staruri. Nu lipsesc Madonna, Sharon Stone, Julianne Moore, Angelina Jolie, Dustin Hoffman, Chiara Mastroïanni şi mama sa, Catherine Deneuve, Woody Allen, Penelope Cruz, Scarlett Johansson, Steven Spielberg, Harrison Ford, Cate Blanchett, Joachim Phoenix, Gwyneth Paltrow, Clint Eastwood, Steven Soderbergh, Benicio Del Toro, Abel Ferrara, Ethan Hawke, Milos Forman, Wim Wenders, Lou Reed, Patti Smith, Robert de Niro şi Bruce Willis.

În cadrul festivalului va fi prezentată versiunea restaurată a capodoperei lui Jean Cocteau „Orfeu”. Regizată în 1950, de Jean Cocteau şi avîd în distribuţie pe Maria Casarès, Jean Marais şi François Périer, „Orfeu” a avut nevoie de multă muncă de restaurare fotochimică şi digitală, lucrarea fiind realizată sub egida Société Nouvelle de Cinématographie.



12