Victorie cu emoţii pentru FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 9-a: FC Farul - Cetate Suceava 1-0

Victorie cu emoţii pentru FC Farul

Sport 29 Octombrie 2009 / 00:00 1065 accesări

După un început dificil de campionat, FC Farul visează din nou la revenirea în Liga I, apropiindu-se la doar trei puncte de locurile care asigură promovarea din Seria I. Elevii lui Marius Şumudică au bifat ieri al treilea succes consecutiv, învingînd la limită, scor 1-0, pe Cetate Suceava, pe teren propriu, într-o restanţă contînd pentru etapa a 9-a. “Încărcaţi” cu încredere după rezultatele din ultimele etape, constănţenii au început în forţă şi după doar patru minute am notat prima ocazie uriaşă la poarta lui Pascal. Portarul sucevean a respins şutul trimis de Ene din lovitură liberă, Chico a reluat cu capul în transversală, mingea a revenit la Papp, al cărui şut a fost respins de pe linia porţii de un fundaş moldovean. Au urmat două ratări incredibile ale lui Andrade, ultima, şut din 4 m, peste poarta goală, aducîndu-i la exasperare pe suporterii grupării de pe litoral. Scenariul nu s-a schimbat nici după pauză, cînd Chico, scăpat singur cu Pascal, a trimis pe lîngă poartă, iar Mansur a şutat de la 12 m în plasa laterală. Disperat, Şumudică a decis să rişte şi l-a trimis în ofensivă pe Papp, mizînd pe lovitura puternică de cap a fundaşului constănţean. În aceste condiţii, ultimele minute au însemnat un asalt la poarta lui Pascal, presărat cu replici rapide ale sucevenilor. Cu patru minute înainte de final, Chico a trimis o “torpilă” de la 18 m, în stîlpul din dreapta porţii sucevene, aducînd şi mai multă disperare în tabăra constănţeană. Ghinionul s-a spart însă în min. 90, cînd Mansur a reluat superb din centrul careului, direct în stînga lui Pascal. Mai mult, în minutele de prelungire, Ene a avut ocazia de a dubla avantajul, dar s-a încurcat în faţa porţii.

Au evoluat - FC Farul (antrenor Marius Şumudică): Sardescu - Măţel, Papp, Diogo, G. Mendy - Andrade (57 Mansur), B. Andone, Teekloh (78 Fatai), C. Matei - M. Ene (90 Păcuraru), Chico; Cetate (antrenor Ioan Radu): Pascal - Cososchi, Feraru, Halip, Plecanciuc, Semeghin - Tomaz, Homneac (67 Ailenei), Apetri - Pălimaru (76 Hapiuc), Azaharioaiei (60 Jalbă). Marcator: Mansur 90. Cartonaşe galbene: Andrade, Mendy, C. Matei / Tomaz. Au arbitrat: George Rădulescu (Bucureşti) - Valentin Cristea (Călăraşi) şi Cătălin Guloiu (Buzău).

Mansur, din nou eroul constănţenilor

Marcatorul unicului gol, Abdurarazak Mansur, este pentru a doua oară în acest sezon eroul constănţenilor, trecîndu-şi în cont şi reuşita decisivă din partida cu Sportul Studenţesc. “Toţi mi-au spus că sînt erou. Am meritat să cîştigăm, pentru că am jucat bine şi ar fi trebuit să înscriem încă din prima repriză. Şumudică m-a trimis în teren, mi-a spus să stau în atac că o să dau gol şi aşa am făcut. Mergem la Galaţi să luăm cele trei puncte şi vreau să marchez din nou”, a explicat mijlocaşul nigerian în vîrstă de 18 ani. “A fost greu, dar parcă este şi mai frumos cînd cîştigi cu un gol pe final. Mi-aş fi dorit totuşi să marcăm mai repede, mai ales că am avut 12 situaţii clare de gol. Înainte de meci le-am scris pe tabla din vestiar un singur cuvînt: Răbdare. În meciuri cu astfel de echipe, trebuie să aibă răbdare pînă în ultimul minut. Îi felicit pe adversari pentru ardoare, dar, dacă tot se vorbeşte de autobaza lui Cîrţu, în poarta Sucevei au fost trei depouri şi şapte autobaze. Este greu să desfaci lacătul apărării în astfel de condiţii, dar pînă la urmă am reuşit. Este victoria echipei, iar eu am fost inspirat doar pentru că l-am chemat pe Mansur în cantonament, pentru că iniţial nu-l oprisem, şi l-am trimis în teren. Pentru noi, este important că am cîştigat şi avem trei victorii consecutive, fără gol primit”, a spus Şumudică. “După joc şi după numărul de ocazii, victoria Farului este meritată. Ne-a lăsat însă un gust amar faptul că am primit gol în ultimul minut, dar nu le pot reproşa nimic jucătorilor mei. Cred că Farul este pe drumul cel bun, spre promovare”, a declarat antrenorul oaspeţilor, Ioan Radu.

Clasament Seria I

1. Brăneşti 11 8 2 1 27- 8 26 (+8)

2. Chiajna 11 7 1 3 18- 7 22 (+4)

3. Delta Tulcea 11 7 1 3 15- 7 22 (+7)

4. Sportul 11 6 1 4 19-11 19 (+1)

5. FC FARUL 11 6 1 4 16-13 19 (+1)

6. Petrolul Ploieşti 11 5 3 3 15- 8 18 (0)

7. Dunărea Giurgiu 11 5 3 3 12-12 18 (0)

8. Săgeata Stejaru 10 4 3 3 13-10 15 (+3)

9. Steaua II 10 3 6 1 10- 7 15 (0)

10. FC Botoşani 11 4 2 5 11-13 14 (-4)

11. Dunărea Galaţi 11 4 1 6 6-16 13 (-2)

12. Gloria Buzău* 11 6 2 3 17-13 12 (+5)

13. Cetate Suceava 11 2 6 3 11-14 12 (-6)

14. FCM Bacău 10 3 2 5 18-19 11 (-4)

15. FC Snagov 10 2 3 5 14-18 9 (-6)

16. Breaza 11 3 0 8 7-19 9 (-6)

17. CSM Rm. Sărat 11 1 2 8 2-23 5 (-10)

18. Dinamo II 11 1 1 9 9-22 4 (-11)

* - Gloria Buzău este penalizată cu 8 puncte, deoarece nu şi-a îndeplinit baremul în Liga I în sezonul trecut



12