Viitorul vrea prima victorie cu echipele candidate la promovare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viitorul vrea prima victorie cu echipele candidate la promovare

Sport 12 Noiembrie 2010 / 00:00 658 accesări

După 2-2 cu primele două echipe clasate în Seria I a Ligii a II-a, ambele pe teren propriu, Viitorul Constanţa va întâlni, duminică, de la ora 12.00 (în direct la Dolce Sport), la Ovidiu, pe Concordia Chiajna, formaţie cu pretenţii la promovare. Diferenţa de opt puncte dintre Viitorul (locul 5, 16 puncte) şi Chiajna (locul 3, 24p) va conta mai puţin la ora partidei, când formaţia constănţeană speră că obţină o victorie extrem de importantă. „Un meci ca şi cele cu Ceahlăul şi Săgeata. Chiajna este o formaţie matură, cu jucători valoroşi şi experimentaţi, care pot face diferenţa. Avem doar de câştigat din aceste meciuri şi cred în capacitatea jucătorilor de a se mobiliza. Dacă vom avea atitudine, vom fi decişi, conectaţi şi cu o dorinţă mare, putem obţine cele trei puncte. Sper să fie un meci frumos, dar mai mult mă interesează punctele puse în joc. Este adevărat că printr-un rezultat bun putem ajuta şi Săgeata Năvodari, dar mai mult ne vom ajuta pe noi. Jocul Concordiei Chiajna este bazat pe jocul lui Trică, dar au şi alţi jucători buni. Cred că echipa care va greşi mai puţin va reuşi să şi câştige această partidă“, a declarat antrenorul Cătălin Anghel în cadrul conferinţei de presă organizate, ieri, la Hotelul Iaki, înaintea partidei din etapa a 12-a. Prezent la conferinţa de presă, atacantul Nicolae Hertu speră să păstreze tradiţia: „Sper să să continui seria golurilor împotriva formaţiilor care luptă pentru promovarea în primul eşalon. Este o diferenţă mare între Liga a III-a şi Liga a II-a, dar au trecut deja unsprezece etape şi m-am obişnuit. Chiajna este o echipă foarte bună, dar şi noi suntem dornici de afirmare şi cred că tinereţea va învinge duminică“. Reprofilat pe postul de fundaş central încă de la meciul cu Dinamo II, din deplasare, Ionuţ Larie mărturiseşte că se simte bine atât ca mijlocaş defensiv cât şi ca fundaş central. „Este adevărat că s-au primit multe goluri, dar majoritatea au venit în urma greşelilor personale, nu după acţiuni ale adversarilor care să ne surprindă. Am încredere că putem învinge, mai ales că împotriva echipelor bune am jucat mereu bine. Cheia meciului cred că va fi apărarea. Dacă nu vom primi gol, atunci şansele de a învinge sunt mult mai mari“, a declarat Larie. „O partidă dificilă, împotriva unei candidate la promovare, dar noi dorim să spălăm ruşinea de la Buzău şi să obţinem victoria. Un succes ne-ar menţine în plutonul fruntaş, în obiectivul pe care îl avem“, a afirmat şi mijlocaşul Stere Banoti.



12