Vine Mircea Lucescu la naționala României?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vine Mircea Lucescu la naționala României?

Sport 23 Octombrie 2014 / 00:00 508 accesări

Cu mai puțin de o lună înaintea ultimului meci oficial din acest an, cu Irlanda de Nord, programat pe 14 noiembrie, în cadrul Grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, naționala de fotbal a României nu are încă selecționer. După ce Federația Română de Fotbal și Victor Pițurcă au reziliat contractul pe cale amiabilă, președintele FRF, Răzvan Burleanu a început discuțiile pentru numirea unui nou antrenor pe banca tehnică, însă negocierile cu principalii candidați, Cosmin Olăroiu, Dan Petrescu și Cosmin Contra, au părut să nu se concretizeze. În același timp, Burleanu a mizat pe o mutare aproape imposibilă, venirea lui Mircea Lucescu. Plătit cu suma de patru milioane de euro pe sezon la Șahtior Donețk, unul dintre cei mai titrați tehnicieni români din istorie a mai fost selecționer al României în urmă cu 28 de ani, când a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 1986, în urma unei înfrângeri dramatice pe teren propriu, scor 0-1, chiar în fața adversarului din noiembrie, Irlanda de Nord. Posibilitatea ca antrenorul în vârstă de 69 de ani să accepte propunerea părea extrem de mică, ținând cont de diferența uriașă dintre puterea financiară a FRF și cea a campioanei Ucrainei.

Și totuși, site-ul rusesc vesti.ru a anunţat, ieri, faptul că Mircea Lucescu a discutat cu patronul lui Şahtior, Rinat Ahmetov, posibilitatea de a prelua naţionala României în paralel cu echipa ucraineană, iar acesta a fost de acord. Astfel, „Il Luce” ar urma să pregătească ambele formaţii până la finalul sezonului, după care va renunţa definitiv la a mai antrena în Ucraina. În plus, rușii au spus că anunțul oficial va fi făcut duminică. Tehnicianul român a negat însă orice înțelegere, declarând că totul este o simplă invenție.



12