Vînzarea cărnii de miel fără marcă de sănătate şi a ouălor de raţă, interzisă de Paşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vînzarea cărnii de miel fără marcă de sănătate şi a ouălor de raţă, interzisă de Paşte

Social 09 Martie 2007 / 00:00 669 accesări

După ce au anunţat măsuri stricte pentru sacrificarea mieilor în perioada sărbătorilor de Paşte, autorităţile sanitar - veterinare sînt decise să aplice sancţiuni grele în cazul tuturor comercianţilor certaţi cu legea. Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), carnea de miel şi ouăle vor putea fi comercializate doar dacă sînt însoţite de certificate şi mărci de sănătate. "Ouăle sînt admise pentru consumul public, numai dacă sînt marcate cu data specifică, dacă sînt însoţite de un certificat de sănătate veterinară, însă trebuie să fie depozitate şi comercializate în spaţii care asigură temperatura corespunzătoare. Pe de altă parte, nu vor fi admise pentru comercializare ouăle cu coaja crăpată sau cele de raţă", a declarat preşedintele ANSVSA, Marian Avram.

Specialiştii susţin că nu este recomandat consumul de ouă crude de raţă, din cauza riscului de contaminare cu salmonela, măsurile fiind menţinute şi în cazul produselor din carne de miel. Astfel, carnea destinată pieţei naţionale va fi marcată cu o ştampilă rotundă, care va cuprinde numele ţării, codul judeţului, urmat, fără întrerupere, de numărul de autorizare veterinară a unităţii şi cel de identificare a medicului veterinar care a efectuat inspecţia cărnii. În partea inferioară va fi înscris marcajul "controlat sanitar - veterinar". În schimb, carnea vîndută pe piaţa comunitară va purta o marcă de sănătate ovală, cuprinzînd numele ţării, numărul de autorizare al unităţii, iar în partea inferioară marcajul "EC". Veterinarii mai spun că ovinele de pînă la un an care urmează să fie sacrificate vor putea fi comercializate, numai după confiscarea craniului, măduvei spinării, splinei şi a ileonului. În acelaşi timp, carnea provenită de la ovinele sacrificate în gospodăriile populaţiei va fi destinată strict consumului propriu.



Ştiri recomandate

12