Virusul H7N9 face al zecelea deces

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Virusul H7N9 face al zecelea deces

Monden 12 Aprilie 2013 / 00:00 382 accesări

Virusul H7N9 al gripei aviare a făcut o a zecea victimă în China, unde autorităţile au interzis creşterea păsărilor la domiciliu pentru a încerca să oprească răspândirea infecţiei. Victima este un pensionar de 74 de ani din Shanghai, au indicat autorităţile din acest oraş de 23 de milioane de locuitori, unde s-au produs şase din cele zece decese cauzate de acest virus. Tulpina H7N9 a gripei aviare, care nu se transmitea la om până acum, a infectat în total 38 de persoane în estul Chinei. Între timp, un băiat din Shanghai, care era purtător al virusului, a fost declarat vindecat şi a putut părăsi spitalul.

Shanghai, capitala economică a Chinei, a luat măsuri pentru a încerca să oprească răspândirea infecţiei, în timp ce industria avicolă chineză este puternic afectată pe plan comercial din cauza acestor măsuri. După ce a închis pieţe unde se vindeau păsări vii şi a ordonat sacrificarea a zeci de mii de exemplare, metropola a interzis cursele cu porumbei călători şi vânzarea păsărilor de companie. Au fost închise, de asemenea, volierele din grădinile zoologice. Deocamdată, nu există nicio dovadă a transmiterii virusului H7N9 de la om la om, a dat asigurări la Beijing Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Taguri articol


12