Vot direct pentru un senator şi patru deputaţi PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constănţenii au ales:

Vot direct pentru un senator şi patru deputaţi PSD

Eveniment 02 Decembrie 2008 / 00:00 7637 accesări

La nivelul judeţului Constanţa, Alianţa PSD+PC a cîştigat detaşat alegerile parlamentare, obţinînd 51,37% din voturi la Senat şi 47,8% la Camera Deputaţilor. Locul doi la nivelul judeţului Constanţa este ocupat de PD-L, care a obţinut 27,14% la Camera Deputaţilor şi 28,52% la Senat. Al treilea partid care a reuşit să treacă pragul electoral este PNL, cu un scor electoral de 14,86% la Camera Deputaţilor şi 14,88% la Senat. Acestea sînt rezultatele finale prezentate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, după centralizarea voturilor din toate cele 507 secţii de votare din judeţ. Locţiitorul preşedintelui BEJ Constanţa, judecătorul Lucian Lică, a declarat că, la Camera Deputaţilor, pentru Alianţa PSD+PC au votat 126.364 de constănţeni, pentru PD-L au votat 71.763 de constănţeni, iar pentru PNL au votat 39.297 din locuitorii judeţului. Conform rezultatelor prezentate de reprezentanţii BEJ, numai Alianţa PSD+PC a obţinut înainte de redistribuire mandate de deputaţi şi unul de senator, candidaţii obţinînd peste 50% din voturile valabil exprimate. Cristina Dumitrache, candidatul PSD+PC în Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor a obţinut 57,97% din voturile valabil exprimate, Eduard Martin, candidatul PSD+PC în Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor a obţinut 54,75% din voturi, Matei Brătianu, candidatul PSD+PC în Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor, a obţinut 50,33%, iar Manuela Mitrea, candidatul PSD+PC în Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor a obţinut 59,48% din voturi. Dintre cele patru colegii uninominale pentru Senat din judeţul Constanţa, doar candidatul Alianţei PSD+PC în Colegiul 3, Alexandru Mazăre, a obţinut mandatul de senator, întrunind 59,79% din sufragii. De altfel Alexandru Mazăre a fost candidatul constănţean care care a obţinut cel mai bun scor la alegerile parlamentare, fiind votat de aprox. 44.000 de locuitori în colegiul unde a candidat. Alianţa PSD+PC a fost foarte aproape să obţină încă două mandate, unul de deputat şi unul de senator. În Colegiul 2 la Camera Deputaţilor, candidatul PSD+PC Lucian Băluţ a obţinut 49,64% din voturile alegătorilor, cu 111 voturi mai puţin decît necesarul obţinerii mandatului de deputat. De asemenea, candidatul PSD+PC în Colegiul 2 senatorial, Nicolae Moga, a obţinut 49,99% din voturile alegătorilor, cu 8 voturi mai puţin decît necesarul obţinerii mandatului de senator. Nici ceilalţi candidaţi ai Alianţei PSD+PC nu au fost departe de obţinerea directă a mandatelor de parlamentari. În Colegiile 9 şi 10 pentru Camera Deputaţilor, Antonella Marinescu şi Mărioara Cojoc au obţinut 44,83%, respectiv 45,14% din voturile alegătorilor. Şi în Colegiul senatorial 1, candidatul Alianţei PSD+PC, Liviu Brăiloiu, a fost la doar trei procente de obţinerea mandatului de senator. Conform afirmaţiilor vicepreşedintelui PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, după redistribuirea voturilor, social democraţii vor mai obţine cel puţin cîte un mandat de senator şi de deputat.

Analizînd rezultatele scrutinului din 30 noiembrie, este evident că Alianţa PSD+PC a fost, la Constanţa, în topul preferinţelor electoratului, social-democraţii reuşind să obţină cu 20 de procente mai mult decît principalul rival de pe scena politică, PD-L. Faţă de celelalte alegeri, la acest scrutin au fost contabilizate şi voturile albe, care nu au avut niciun fel de şampilă pe ele. La nivelul judeţului Constanţa au existat aproximativ 10.000 de voturi albe la Camera Deputaţilor şi Senat, ceea ce înseamnă că au existat aproximativ 10.000 de constănţeni care nu au dorit să-şi exprime opţiunea, dar nici să anuleze votul. Cît priveşte numărul voturilor anulate, acesta a fost de peste 12.000 la nivel judeţean. „Ne bucurăm că locuitorii judeţului Constanţa au înţeles cît de necesar este ca proiectele judeţului să fie duse la îndeplinire“, a declarat deputatul, la al doilea mandat, Eduard Martin. „Le mulţumesc tuturor constănţenilor care au avut încredere în noi. Voturile obţinute la nivelul judeţului demonstrează că programele de dezvoltare pe care le-am propus sînt dorite de constănţeni. Am spus şi înainte de alegeri că programele şi proiectele noastre sînt realizabile dacă Guvernul va fi PSD. În cazul în care Guvernul va fi de dreapta, lucrurile se complică un pic, dar voi lupta pentru punerea proiectelor în practică, aşa cum am făcut şi în mandatul meu de deputat”, a declarat, la rîndul său, deputatul Alexandru Mazăre, viitor senator în Parlamentul României.

La nivel naţional, alianţa PSD+PC a obţinut, pentru Camera Deputaţilor, 33,09% din voturi, urmată de PD-L, cu 32,34%, şi de PNL, cu 18,57%, după centralizarea voturilor valabil exprimate din 99,62% din secţiile de votare, a anunţat purtătorul de cuvînt al BEC, Marian Muhuleţ. Potrivit purtătorului de cuvînt al BEC, UDMR a obţinut 6,18% din voturi. Marian Muhuleţ a menţionat că celelalte formaţiuni politice s-au situat sub pragul de 5%, astfel că nu vor intra în Parlament. La Senat, în urma centralizării voturilor din 99,62% din secţiile de votare, alianţa PSD+PC a obţinut 34,12%, fiind urmată de PD-L, cu 33,57% din voturi şi PNL, cu 18,75%, în timp ce UDMR a obţinut 6,41% din voturi. Marian Muhuleţ a menţionat că celelalte formaţiuni politice s-au situat sub pragul de 5%, astfel că nu vor intra în Parlament.



12