Weekend cu balet şi operă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Weekend cu balet şi operă

Cultură 04 Iunie 2011 / 00:00 799 accesări

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” prezintă, în acest weekend, două spectacole dedicate iubitorilor de balet şi operă. Pasionaţii de balet neoclasic au prilejul, sâmbătă seară, de la ora 19.00, să asiste la cea mai recentă producţie coregrafică de la malul mării, „Agon”, pe muzica lui Rene Aubry. Spectacolul este realizat în regia şi coregrafia lui Horaţiu Cherecheş, asistenţi de coregrafie fiind Monica Cherecheş şi Elisabeth Pândichi-Lux. Pe scenă vor putea fi urmăriţi: Amalia Mândruţiu, Irina Ganea Mihaiu, Kanoko Suzuki, Delia Luca, Laima Costa, Rie Aoyagi, Horaţiu Cherecheş, Adrian Mihaiu, Sergiu Dan, Mihai Pâslaru şi Claudiu Dan.

Seara de duminică este dedicată operei. Capodopera pucciniană „Boema” revine, de la ora 19.00, pe scena Teatrului „Oleg Danovski”, în regia artistică a lui Ognian Draganov şi scenografia lui Boris Stoinov. Reprezentaţia va aduce în faţa publicului constănţean atât artişti lirici apreciaţi ai scene danovskiene, cât şi invitaţi din Ţara Soarelui Răsare: Răzvan Săraru, Setsuko Iizuka - Japonia, Ciprian Marele - Iaşi, Saya - Japonia, Manabu Iitsuka - Japonia, Constantin Acsinte, Laurenţiu Severin, Ciprian Done şii Marius Eftimie. Dirijor va fi apreciatul muzician japonez Koichi Inoue.

Costumele spectacolului sunt realizate de Tvetanka Stoinova, coregrafia îi aparţine lui Fănică Lupu Lieşti, iar maestru cor este Adrian Stanache.

Versiunea constănţeană a operei „Boema” - care împlineşte 115 ani de la prima reprezentaţie - a avut premiera pe scena teatrului de la malul mării în 2002. Prima prezentare în faţa publicului a celebrei opere a lui Puccini a avut loc la 1 februarie 1896, la Teatrul Reggio din Torino, sub bagheta lui Arturo Toscanini. Cei doi libretişti permanenţi ai lui Puccini, L. Illica şi G. Giacosa, s-au inspirat din romanul „Vie de boheme”, semnat de francezul Henri Murger. Acţiunea operei se petrece în Cartierul Latin, fiind un amestec de stări contradictorii, tristeţe şi bucurie, râs şi plâns, redate cu sensibilitate pe note muzicale de un farmec aparte.



12