Weekend de vară la malul mării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Weekend de vară la malul mării

Vremea 19 Septembrie 2015 / 15:59 1127 accesări

Avem parte de zile de septembrie neobișnuit de calde, iar în mai multe zone ale țării s-au înregistrat temperaturi-record. Meteorologii au emis chiar și un cod galben de caniculă în Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei, acolo unde au fost vineri 37 de grade Celsius. Nu numai la noi a fost foarte cald în ultima perioadă, ci pe întreg globul. Luna august a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată pe planetă de la începutul monitorizării temperaturilor, în 1880, au declarat reprezentanți ai Agenției americane pentru cercetare oceanică și atmosferică. Meteorologii de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea spun că ne așteaptă cel puțin încă trei zile de vreme caldă în sud-estul țării, cu temperaturi considerabil mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă a anului. Sâmbătă, 19 septembrie, vremea se menţine predominant frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade Celsius, iar cele minime între 13 şi 19 grade C. Dimineaţa, izolat va fi ceaţă. Duminică, 20 septembrie, vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 28 de grade C, iar cele minime între 15 şi 19 grade C. Noaptea şi dimineaţa, local va fi ceaţă. De luni, cu toate că va fi cald, vremea va fi schimbătoare ca aspect. Cerul va avea înnorări temporare. Spre seară şi noaptea, izolat vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 28 de grade C, iar cele minime între 15 şi 19 grade C.

Taguri articol


12