Zglobiu, cel care l-a scuipat pe Băsescu, nu va fi internat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zglobiu, cel care l-a scuipat pe Băsescu, nu va fi internat

Externe 02 Iunie 2014 / 12:34 717 accesări

Adrian Zglobiu, individul care l-a scuipat pe preşedintele României, nu va fi internat la Palazu Mare. Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, astăzi, contestaţia depusă de Adrian, cu privire la internarea nevoluntară. Zglobiu a declarat în faţa procurorilor că îşi regretă fapta şi că nu doreşte să fie internat. Reamintim că magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data de 29 mai, cu privire la internarea nevoluntară, dar Zglobiu a depus contestaţie. Totul a început în 27 mai, când anchetatorii au spus că internarea la Palazu Mare se va face cu acordul inculpatului. Astfel, în 28 mai, oamenii legii au mers la domiciliul lui Zglobiu, situat pe strada Oltului, din zona ICIL, pentru a-l conduce la Serviciul de Medicină Legală. La vederea poliţiştilor, Adrian a fugit în spatele casei şi a început să se taie cu un cuţit pe abdomen, gât şi braţe. Din fericire, omul legii aflat la faţa locului a intervenit prompt, i-a smuls cuţitul din mână, astfel victima nu a reuşit decât să-şi provoace nişte răni superficiale, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Menţionăm că, în 25 mai, şeful statului a depus plângere, la Parchetul Tribunalului Constanţa, pe numele acestuia, pentru ultraj. Auzind cele petrecute, primarul Constanţei a spus că îi este milă de el şi ar vrea să-l ajute. Reamintim că Adrian Zglobiu l-a scuipat pe Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe Nava Şcoală Mircea, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanţa.



12