Zile grele pentru extremistul Csibi Barna

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zile grele pentru extremistul Csibi Barna

Eveniment 24 Martie 2011 / 00:00 856 accesări

Gestul extremistului Csibi Barna de a-l „spânzura” simbolic pe Avram Iancu nu a rămas fără urmări. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, ieri, începerea urmăririi penale împotriva lui Csibi Barna pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi instigare la discriminare. Csibi Barna s-a prezentat la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori. La intrarea în sediul Parchetului, el a răspuns întrebărilor ziariştilor doar în limba maghiară. Parchetul General a preluat acest dosar la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita. De asemenea, Csibi Barna va fi audiat, astăzi, în Comisia de Disciplină a Direcţiei Finanţelor Publice Harghita, unde este funcţionar din 2005. De asemenea, senatorul social democrat Olguţa Vasilescu îşi anunţă, pe blog, intenţia de a elabora un proiect de lege pentru pedepsirea celor care atentează la simbolurile şi însemnele naţionale, deoarece articolul care prevedea astfel de sancţiuni, articolul 236, nu a mai fost inclus în noul Cod Penal, intrat în vigoare de la 1 ianuarie. Pe 14 martie, Csibi Barna, angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita, a spânzurat simbolic o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu. Gestul acestuia, prilejuit de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, a avut loc într-o piaţă publică din Miercurea Ciuc, la eveniment asistând şi copii. Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Csibi Barna este cercetat de Comisia de Disciplină ca urmare a dispoziţiilor preşedintelui instituţiei, Sorin Blejnar. De altfel, Blejnar a dispus şi detaşarea lui Csibi Barna pentru şase luni la AFP Abrud, judeţul Alba.



12