5,2 tone de articole pirotehnice, confiscate în Constanța și în alte județe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În urma unor percheziții

5,2 tone de articole pirotehnice, confiscate în Constanța și în alte județe

Eveniment 23 Decembrie 2016 / 11:44 1648 accesări

Peste 5,2 tone de articole pirotehnice au fost ridicate, joi, de polițiști în urma a 29 de percheziții organizate la sedii de firme și domiciliile unor persoane din Capitală și alte zece județe, anunță Poliția Română.

"La data de 22 decembrie a.c., polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și luptători S.A.S., sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat 29 de percheziții.Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale din București și din județele Constanța, Bihor, Cluj, Harghita, Iași, Ilfov, Mureș, Satu Mare, Sibiu și Vaslui. (...)În urma acțiunilor, au fost depistate aproape 5,2 tone de articole pirotehnice, care au fost indisponibilizate, fiind depuse într-un depozit autorizat. De asemenea, polițiștii au mai ridicat în vederea cercetărilor și 4.800 de lei și 330 de euro.", se arată într-un comunicat remis vineri.

Cinci persoane au fost conduse la sediul Poliției Județene Prahova pentru audieri, sub suspiciunile de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și contrabandă calificată, pentru două dintre ele fiind propusă măsura arestului preventiv.

Potrivit sursei citate, articolele pirotehnice ridicate ar fi fost aduse din import, în perioada noiembrie-decembrie, cu scopul de a fi vândute în țară pentru perioada Sărbătorilor.



12