A evadat după ce și-a aflat sentinţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A evadat după ce și-a aflat sentinţa

Externe 21 Aprilie 2016 / 14:53 445 accesări

Un bărbat în vârstă de douăzeci de ani a evadat, miercuri seara, din Tribunalul Superior al oraşului francez Nantes după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar autorităţile îl caută în continuare, a informat Procuratura, citată de Le Figaro online.

Tânărul, care a fost arestat pentru jaf armat comis în mai 2014, a fugit în jurul orei locale 20.30, la puţin timp după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, a declarat pentru AFP Pierre Lecat, procurorul adjunct al Franţei la Nantes. Acesta a sărit din boxa acuzaţilor și a reușit să iasă pe una dintre ușile sălii de judecată, în timp ce poliţiştii se pregăteau să-l încătușeze și să-l conducă în celulă, a declarat magistratul. Deţinutul a ajuns pe holul tribunalului și a putut părăsi clădirea lovind puternic într-o ieșire de urgență, a mai precizat aceeași sursă.

Taguri articol


12