Alimente care ţin… talia subţire

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alimente care ţin… talia subţire

Sănătate 03 Iulie 2013 / 00:00 928 accesări

Specialiştii oferă câteva sugestii pentru a nu vă „îngreuna” alimentaţia vara şi pentru a face uşor faţă caniculei. În plus, aceste alimente ajută la menţinerea greutăţii şi chiar favorizează pierderea de kilograme. De exemplu, ardeiul gras - una dintre cele mai populare legume ale verii - este recomandat şi în dietele pentru slăbit. Conţine o substanţă numită capsaicină, care acţionează la nivelul sistemului digestiv. Elimină toxinele din organism şi straturile adipoase care deformează silueta. Şi prunele sunt indicate. Ele sunt fructele de vară extrem de utile în dietă. Conţin o mulţime de fibre care contribuie la prevenirea constipaţiei şi la eliminarea toxinelor din corp. Medicii spun că au foarte puţine calorii - doar 59/100 g - şi furnizează organismului substanţe nutritive esenţiale, care îi oferă energia necesară pentru a funcţiona corespunzător în zilele caniculare. Piersicile se află şi ele pe lista medicilor. Au un conţinutul bogat de fibre, ceea ce le face să devină alimente cu efect laxativ sau diuretic, fapt ce contribuie la eliminarea toxinelor din corp şi la reducerea centimetrilor în talie. Roşiile sunt alte legume recomandate. Şi ele sunt sărace în calorii şi bogate în fibre şi vitamina C. Specialiştii sunt de părere că nu trebuie să lipsească din meniul fiecăruia. Caisele sunt extrem de benefice în regimurile de slăbit, deoarece conţin doar 48 calorii/100 g şi sunt extrem de versatile, pot fi transformate în deserturi şi mâncăruri delicioase. Pectina conţinută de caise instalează senzaţia de saţietate pe termen lung. Nu în ultimul rând, specialiştii mai recomandă fasolea verde, care este bogată în fibre şi fier.



Ştiri recomandate

12